A fost odata...

A fost o data o mama care isi iubea tare mult fetita ei. Din prea multa dragoste si grija pentru ea, uneori exagera, infofolind-o iarna cu haine calduroase, iar vara protejand-o de razele soarelui. La un moment dat, tatal fetitei, din cauze numai de el stiute, a parasit-o pe mama ei hotarand sa-si petreaca viata langa o alta femeie. Au ramas si mama si fetita tare nefericite! Se gandeau mereu, oare cu ce i-au gresit barbatului din viata lor care, pana mai ieri, le-a fost sot iubitor si tata de neinlocuit. Asa a trecut vremea in lacrimi si suferinte nemarturisite, pana cand fetita a devenit femeie si, conform legilor nescrise ale oamenilor, si-a ales un "Fat frumos" pe care l-a urmat, parasind casa parinteasca. Mama ei s-a trezit dintr-o data singura! Ea nu s-a gandit niciodata ca fiinta cea mai scumpa de pe lume, va pleca vreodata de-acasa. Ca sa compenseze lipsa prezentei fizice a fetitei ei, o suna mereu la telefon, fara un motiv anume, doar ca sa-i auda glasul. Din aceasta cauza, fiica ei a inceput sa-i reproseze, ca este prea posesiva, ca exagereaza cu grija fata de ea, etc. Cu timpul, mama fetitei s-a resemnat si ascultand-o pe fiica ei, a inceput s-o sune din ce in ce mai rar, doar atunci cand, intr-adevar, avea sa-i comunice ceva important. Acum trecea si cate o saptamana intre telefoane. De aceia fetita, nu a dat prea multa importanta cand telefonul nu a mai sunat de ceva vreme. Intr-o zi, telefonul fetitei a sunat si "la celalat capat al firului", un glas inecat in lacrimi a rugat-o sa vina urgent acasa. Printre lacrimi, persoana de la telefon, a reusit sa-i spuna ca fiinta care-i daduse viata, se mutase la ceruri, sa aiba grija de-acolo, de puiul ei prea scump. Instantaneu lacrimile i-au inundat ochii si totul a devenit fara sens. "Cum sa moara mama? Nu se poooooate!", striga disperata fetita.
Si totusi, si mamele mai mor din cand in cand!
Este bine sa marturisim parintilor nostri sentimentele, cat inca mai sunt in viata. Sa-i tratam cu respect, chiar daca uneori nu ne convin anumite lucruri. Se spune ca pe parinti si pe copii ti-i daruieste Dumnezeu. De aceia nu trebuie sa ne judecam parintii. Este ca si cum l-am judeca pe EL.