Scrisoare catre fiul meu.

Cand te-am vazut pentru prima data la poarta maternitatii, fiindu-mi dat in brate de o asistenta pentru a te lua acasa, te-am privit cu uimire, vrand sa recunosc imediat trasaturile mele sau ale mamei tale. Nu am reusit sa observ nimic, pentru ca dupa ce te-am luat in brate, m-am concentrat doar sa nu ti se intample ceva rau. Niciodata nu am fost atat de emotionat! Eram atat de mandru! Te-am dus acasa cu mama ta si te-am crescut si educat asa cum ne-am priceput mai bine. Te-am pus pe tine in centrul "universului" nostru. Am intampinat multe greutati materiale de-a lungul timpului, dar dragostea pentru tine, ne-a mobilizat pe mine si pe mama ta, de fiecare data. Din pacate, intre timp, mama ta a plecat la ceruri si ne-a lasat pe mine si pe tine, incremeniti in durere. Nu pot sa-l cert pe Dumnezeu pentru aceasta pierdere iremediabila pentru noi, el stie mai bine de ce a facut asta. Chiar daca eu am ramas ca o pasare zburatoare fara o aripa, am continuat sa am grija de tine, asa cum m-am priceput mai bine. Ai crescut sub ochii mei si cand ai devenit licentiat, am fost foarte mandru de tine si de mama ta, care ti-a insuflat, de la inceputul instructiei tale scolare, dragostea pentru invatatura. Recunosc ca am facut si multe greseli. Nu am nici o scuza pentru ce am facut, doar ca cea care imi dadea echilibru si un anumit sens a existentei mele, a disparut pur si simplu si m-am trezit intr-un pustiu sufletesc, pe care, numai cei care au trecut prin ce am trecut eu, ma pot intelege. Sper ca in timpul cat Dumnezeu imi va mai ingadui sa traiesc pe acest pamant, sa reusesc sa mai indrept din greselile pe care le-am facut. Acum ai ajuns la un moment de rascruce din existenta ta, cand trebuie sa-ti alegi pe cea care-ti va oferi echilibru si sprijin in viata. Sper sa ai parte de dragostea celei care-ti va fi mireasa vietii tale, cel putin la intensitatea dragostei parintilor tai. Ai privilegiul, ca pe langa Dumnezeu care-ti calauzeste pasii, mai este cineva care te ocroteste din ceruri, mama ta.
Sa fii fericit dragul tatii!

Sunt...

Sunt momente in viata cand simti neputinta de a face ceva ca lucrurile sa intre in normalitate. Simti acest lucru pentru ca, de regula, depinzi de altii. Ati fost, unii dintre voi, blocati in aeroporturi, la spital, la camera de garda, la coada, la inmatriculari auto, etc. In toate aceste momente ati simtit un sentiment ciudat de disperare, de deznadejde, ca nu puteati, poate pentru prima data in viata, sa rezolvati, cu propriile forte, o problema de viata. In acele momente v-ati dat seama, ca viata nu este numai frumoasa, ci are si partile ei urate, care te trezesc la realitate si te face sa te gandesti mai mult, la toate cate sunt pe lumea asta si bune si mai putin bune. Ideal ar fi, sa nu intampinam asemenea probleme in viata, dar in acelasi timp, fara aceste "intamplari" nefericite, nu am putea aprecia starile de normalitate, pe care le petrecem fiecare dintre noi. Asadar, atunci cand va confruntati cu asemenea momente dificile, inarmati-va cu multa rabdare si cautati sa intelegeti natura umana, cu tot ce are ea bun si rau. In acelasi timp, aveti convingerea ca problema voastra se va rezolva, intr-un fel sau altul, fara a intra in panica. In afara de demersurile normale, pe care trebuie sa le faceti si care depind de voi, rugati-va in gand la Dumnezeu, sa va calauzesca pasii, si mai devreme sau mai tarziu, totul se va rezolva. Nu va lasati doborati de asemenea momente dificile din viata voastra. Cand omul este in "cumpana" Dumnezeu il intareste, sa poata sa treaca peste asemenea dificultati. Cu o singura conditie: SA-L AIBA IN SUFLET!

A fost odata...

A fost o data o mama care isi iubea tare mult fetita ei. Din prea multa dragoste si grija pentru ea, uneori exagera, infofolind-o iarna cu haine calduroase, iar vara protejand-o de razele soarelui. La un moment dat, tatal fetitei, din cauze numai de el stiute, a parasit-o pe mama ei hotarand sa-si petreaca viata langa o alta femeie. Au ramas si mama si fetita tare nefericite! Se gandeau mereu, oare cu ce i-au gresit barbatului din viata lor care, pana mai ieri, le-a fost sot iubitor si tata de neinlocuit. Asa a trecut vremea in lacrimi si suferinte nemarturisite, pana cand fetita a devenit femeie si, conform legilor nescrise ale oamenilor, si-a ales un "Fat frumos" pe care l-a urmat, parasind casa parinteasca. Mama ei s-a trezit dintr-o data singura! Ea nu s-a gandit niciodata ca fiinta cea mai scumpa de pe lume, va pleca vreodata de-acasa. Ca sa compenseze lipsa prezentei fizice a fetitei ei, o suna mereu la telefon, fara un motiv anume, doar ca sa-i auda glasul. Din aceasta cauza, fiica ei a inceput sa-i reproseze, ca este prea posesiva, ca exagereaza cu grija fata de ea, etc. Cu timpul, mama fetitei s-a resemnat si ascultand-o pe fiica ei, a inceput s-o sune din ce in ce mai rar, doar atunci cand, intr-adevar, avea sa-i comunice ceva important. Acum trecea si cate o saptamana intre telefoane. De aceia fetita, nu a dat prea multa importanta cand telefonul nu a mai sunat de ceva vreme. Intr-o zi, telefonul fetitei a sunat si "la celalat capat al firului", un glas inecat in lacrimi a rugat-o sa vina urgent acasa. Printre lacrimi, persoana de la telefon, a reusit sa-i spuna ca fiinta care-i daduse viata, se mutase la ceruri, sa aiba grija de-acolo, de puiul ei prea scump. Instantaneu lacrimile i-au inundat ochii si totul a devenit fara sens. "Cum sa moara mama? Nu se poooooate!", striga disperata fetita.
Si totusi, si mamele mai mor din cand in cand!
Este bine sa marturisim parintilor nostri sentimentele, cat inca mai sunt in viata. Sa-i tratam cu respect, chiar daca uneori nu ne convin anumite lucruri. Se spune ca pe parinti si pe copii ti-i daruieste Dumnezeu. De aceia nu trebuie sa ne judecam parintii. Este ca si cum l-am judeca pe EL.

Am fost...

Am fost plecat la tara. Acolo este alta lume! De fapt, nu acum am observat acest lucru, doar ca acum il spun pentru voi. Cred ca cei care mai aveti rude pe la tara, ati observat si voi acelasi lucru. Satele sunt populate cu batrani bolnavi, cei mai "tineri" au in jur de 50 de ani, restul populatiei este plecata din tara, prin Spania, Italia, etc. La scoala din sat mai sunt cateva zeci de copii si invata in clase simultane (parca asa se numesc). Fac doar patru clase. Restul claselor, pana la opt, il fac la comuna. Drumul pana acolo il parcurg cu un microbuz, second hand, si in care incap toti copiii din sat, din clasele cinci-opt. Acum vreo patruzeci de ani, scoala era de opt clase si numai intr-o clasa erau douazeci, treizeci de copii. Facand o mica socoteala, natalitatea a scazut aproximativ de sase, sapte ori. Am uitat sa va spun, ca satul meu este aproape de oras(la zece km). Oare cum o fi in satele alea izolate? Dintre nepotii si nepoatele dinspre frati si surori(am fost sase copii la parinti) doua nepoate au plecat in strainatate, alta se pregateste sa plece in aceasta luna, si cred ca acesta e doar inceputul. Unde vom ajunge? Am discutat cu ele, si mi-au spus ca se vor intoarce, cand situatia se va normaliza, din punct de vedere finaciar, in sensul, ca munca in Romania sa fie platita la adevarata ei valoare. Pana atunci, vor respira aerul strainatatii, facandu-i pe parintii lor sa tresalte, a ingrijorare, la fiecare sunet al telefonului.