PROFESOR DR. FLORIN COLCEAG

Cititi si luati aminte. Aceasta este CAUZA principala, pentru care Romania este in coada LUMII. Cand vom reusi sa ne alegem CONDUCATORII, dupa criterii de performanta profesionala si moralitate ridicata, atunci vom fi si noi un POPOR respectat, pana atunci, vom sta cu mana intinsa, si vom supravietui intr-o lume tot mai globalizata. TREZITI-VA !

Florian Colceag. Educator din naştere. Profesor de meserie

Grea meseria asta de educator. Toţi am avut. Pe unii i-am apreciat şi chiar iubit. Pe alţii nu. Toţi ne-am „lipit” cu sufletul de anumiţi profesori. Copiii simt cel mai bine care dascăl îşi face meseria pentru binele lor şi care o face pentru binele său. Sunt oameni care au menirea asta în sânge. Oricine poate fi numit sau se poate „numi” profesor. Dar nu oricine poate fi Profesor.

In 2007, domnul Profesor Colceag spunea despre învăţământul românesc „Sistemul a ajuns în faza de putrefacţie, de distrugere, devenind toxic atât pentru elevi, cât şi pentru profesori”. Acum, în 2009, suntem într-o anumită „situaţie” cu educaţia. Se ştie care. Profesorul Florian Colceag din 2007 tot spune. Cine l-a auzit? Cine l-a ascultat? Pe cine a interesat?

Domnul Florian Colceag a absolvit Facultatea de Matematică-Mecanică în 1978. A devenit profesor de matematică la Şcoala nr. 78 din cartierul 23 August – Bucureşti, o şcoală de periferie în care învăţau mulţi copii cu mari probleme sociale.

Din 1984 s-a ocupat de copiii din Bucureşti care participau la olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. În 15 ani de pregătire a olimpicilor, copiii au obţinut 69 de medalii internaţionale la matematică. În 2007, domnul Profesor Colceag spunea că din cei 300-400 de copii pe care i-a pregătit, doar 5 sau 6 mai erau în România. „Au plecat în străinătate, peste 70 dintre ei fiind la rândul lor profesori la prestigioase universităţi din lume”.

După 1989 a lucrat un an în Ministerul Învăţământului. A fost înlăturat. S-a mutat la Liceul de Mecanică Fină şi a continuar să lucreze cu olimpicii. Din 1996 a început să lucreze cu specialişti australieni, în programe de „Gifted Education” – Educaţia a copiilor supradotaţi, dăruiţi, talentaţi. Copii înzestraţi cu calităţi speciale într-unul sau mai multe domenii.

În 1999 era profesor gradul I. A fost invitat la un congres de specialitate, în Turcia. Ca să poată participa, domnul Profesor Colceag şi-a vândut maşina.

Tot în 1999, domnul Profesor Colceag a primit o bursă în SUA – pe probleme de „Gifted Education” – la Universitatea de Stat din Utah. S-a gândit să o accepte, pentru că în România nu mai avea către ce să evolueze. A vândut apartamentul, şi-a luat fiica şi pentru 2 ani s-a mutat în SUA.

A făcut un master în problemele de educaţie ale copiilor supradotaţi. A studiat zilnic şi a lucrat la cel mai mare centru de profil din Oklahoma.

S-a întors în România în 2001. „Timp de un an şi jumătate am trăit cu familia din… ultimul salariu obţinut în America…”. Timp în care a început lupta pentru înfiinţarea unui program educaţional aşa cum îl văzuse aplicat cu mare succes în ţările civilizate. „Timp de 8 luni am fost purtat între un birou şi altul al Ministerului Educaţiei”.

A demisionat din învăţământ şi a înfiinţat Organizaţia IRSCA Gifted Education.

De atunci luptă. Pentru concretizarea unui învăţământ care să pună în valoare abilităţile înalte ale copiilor din România.

Profesorul Florian Colceag: „Eu nu fac politică, ci politică educaţională. Dar nu poţi să judeci acţiunea diferitelor partide şi să vezi, din ceea ce ele propun, unde este vorba de competenţă, responsabilitate, eficienţă şi implicare socială. Politica nu este un meci de fotbal, în care trebuie să fii suporterul uneia dintre echipe. Nu are ce căuta spiritul suporterit în politică, şi cu atât mai puţin în politica educaţională”.

În anul 2007, în ianuarie, a fost aprobată Legea 17 – „Privind educaţia tinerilor supradotaţi capabili de performanţă înaltă”. Documentaţia privind organizarea concretă a Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată „s-a rătăcit” prin birourile ministerului: „Ca şi când ar fi fost vorba de vreun pix, vreo scobitoare ori o limuzină Audi A8, achiziţionată de fostul ministru, şi nu de viitorul copiilor României, ba chiar de viitorul însuşi al ţării” spunea domnul Profesor Colceag.

„Dacă se ia decizia proastă, copiii şi tinerii cu abilităţi înalte vor continua să părăsească ţara, iar cei care vor rămâne se vor pierde, sufocaţi de un deşert de nepăsare şi incompetenţă”.

Articol de Gabriel Penes – „Florian Colceag, un visator pragmatic”. Revista Felicia, august 2007.

http://www.supradotati.ro

Acum câteva zile, doamna Tincuţa Baltag scria pe blogul său: „Nu sunt un specialist in sisteme educationale. Sunt insa un produs al unui astfel de sistem si imi pot forma o opinie ce se bazeaza mai mult pe bun simt decat pe studii de cercetare profunde. Din punctul meu de vedere imbunatatirea educatiei in Romania s-ar putea face cu investitii serioase de bani si energie dar mai ales cu viziune si leadership. Daca as putea reforma sistemul as porni probabil cu urmatoarele elemente: 1. As corela salariilor profesorilor cu performanta acestora. Performanta as lega-o atat de metode moderne de predare dar si de teste periodice aplicate profesorilor pentru a verifica felul in care acestia isi actualizeaza cunostintele legate de domeniul pe care il predau. Am intalnit prea multi profesori care nu mai investesc in propria dezvoltare profesionala si care isi predau liniar materia desi informatia este depasita. As pune mare accent pe evaluarile anonime si permanente ale elevilor”. 

Se pare că bunul simţ nu prea are loc în sistem.

Matematicianul Florin Colceag, preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi) şi al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education) apreciază, conform datelor publicate în cercetări recente, că 5%-10% din populaţia lumii sunt persoane supradotate. Dintre aceştia, doar 2% se diferenţiază prin potenţial creator sau talente extrem de mari. „Experienţele au demonstrat că dezvoltarea economică, socială şi culturală este în directă legătură cu dezvoltarea educaţiei copiilor supradotaţi şi talentaţi“, afirmă cu convingere „antrenorul“ a sute de olimpici internaţionali care au dus faima României în lume. Ţările aflate acum în topul clasamentelor care indică gradul de dezvoltare al societăţii umane sunt cele care au dezvoltat economii funcţionale folosindu-se de potenţialul creator al oamenilor de excepţie. Acestea sunt şi cele care au dezvoltat sistemul „gifted education“.Incubatorul de genii este în casa fiecăruia. Educaţia. Florin Colceag spune că i-au trecut prin mână aproximativ o mie de supradotaţi, excelând în matematică, informatică, fizică, economie, medicină, lingvistică, politologie, muzică, biologie, balet etc. Din 1984, s-a ocupat de loturile din Bucureşti pentru olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. Tinerii pregătiţi de matematicianul român au câştigat zeci de medalii internaţionale. Acum, numără pe degetele de la o mână numărul celor care au mai rămas în ţară.

INTERVIU

Capital: Este o mare foame de inteligenţe la nivel mondial. România s-a dovedit un bun exportator de creiere în decursul anilor, iar acum, mai mult ca niciodată.

Florin Colceag: Este un sistem vicios la nivel politic, iar acesta se reflectă şi în plan economic. Dacă un lider este mediocru, el nu-şi va pune subalterni mai buni pentru că se va teme. Va alege subalterni mediocri. Aceştia, pentru a putea rămâne pe posturile lor, devin obedienţi. Această obedienţă existentă la nivel de sistem central se transmite la toate nivelurile, ceea ce duce la un stat totalitar, condus de un individ mediocru. Aici este marea problemă, pentru că de la acest nivel nu pornesc iniţiativele. Se frânează totul.

Capital: Avem o astfel de conducere statală?

Florin Colceag: Mă băgaţi în corzi! Nu eu sunt cel chemat să comentez. Se vede cu ochiul liber, după rezultatele care se obţin. În sistemul de conducere a României sunt şi oameni competenţi, dar cei mai mulţi sunt aleşi pe alte principii decât capacitatea sau performanţele profesionale.

Capital: Care este coeficientul de inteligenţă pe care ar trebui să-l aibă un lider?

Florin Colceag: Un lider capabil să facă ceva şi să fie respectat are un coeficient IQ de aproximativ 150. Noi acum ne aflăm la momentul istoric al „uciderii pruncilor“, deoarece tipul de lider pe care-l avem este unul care se teme că vine altul să-i ia locul. În ţările dimprejurul nostru s-au creat centre sau institute naţionale pentru tineri supradotaţi. Acestea atrag tinerii, fac cercetări deosebite, ceea ce se vede în dinamica dezvoltării economiei acestor state. Universitatea Warwik din Marea Britanie a dat recent un comunicat prin care anunţă că-şi deschide porţile pentru o mie de copii cu abilităţi deosebite din toată lumea. Aceştia vor primi o educaţie gratuită. Eu am făcut presiuni pentru înfiinţarea acestor „oaze“ şi în România, dar lucrurile se mişcă foarte greu. Sistemul naţionalist de educaţie nu permite dezvoltarea liderilor capabili să soluţioneze crizele cu care ne confruntăm acum.

Capital: În pofida declaraţiilor, în ultimii ani, de fapt, s-a stopat dezvoltarea talentelor în România.

Florin Colceag: Nu. În perioadele de haos apar cele mai multe genii. Explicaţia este dată de faptul că oamenii trebuie să facă faţă unor situaţii cu totul deosebite, incerte, care le favorizează dezvoltarea intelectuală. România, la fel ca Israel, Rusia, China, India, beneficiază de o categorie specială de copii, cu inteligenţe deosebite. Aceştia pot fi strategii de mai târziu, dacă sunt bine antrenaţi.

Capital: Cum îi descoperim?

Florin Colceag: Sunt mai multe căi. Avem la dispoziţie o mulţime de sisteme de investigare şi testare ştiinţifică. La trei ani, copilul are clar conturat profilul talentelor. Din cauza reacţiei de tip „neolitic“ a părinţilor, care nu au capacitatea să-i răspundă la întrebări, să-l încurajeze în cercetare, descoperire, copilul cade în oniric, în joc. Se întrerupe contactul cu adultul şi nu-şi mai dezvoltă abilităţile. Dacă nu te ocupi de copil, el nu mai creşte foarte bine.

Capital: Îl dăm la şcoală sau la diverse cursuri. Acum este o adevărată modă.

Florin Colceag: Este un mod de a te spăla pe mâini, pentru că şcolile sunt un al doilea factor de frânare. Îl duc într-un loc în care liderul este profesorul care foarte rar încurajează copilul să pună întrebări penetrante, pentru că se teme că nu ştie să răspundă.

Capital: Înseamnă că avem nişte mecanisme extraordinar de bine puse la punct pentru frânarea inteligenţei.

Florin Colceag: Da, pentru că sistemul nostru naţionalist de învăţământ nu are nevoie de genii, ci de oameni obedienţi, de auditori secvenţiali. Vizualii spaţiali sunt extraordinar de creativi, nu suportă nedreptăţile şi din această cauză sunt nişte contestatari la adresa puterii şi a organizării administrative.

Capital: Care este rata de pierdere a acestor talente în România?

Florin Colceag: Este mare peste tot. În SUA este o rată de pierdere a copiilor supradotaţi de 50%. În România, este de 80%. Din cei 20% care sunt încurajaţi să se dezvolte, 80% pleacă apoi peste hotare.

Capital: Se întâmplă să clacheze supradotaţii şi la ce vârstă?

Florin Colceag: Da. Şi la toate vârstele, dacă nu sunt „hrăniţi“. Majoritatea oamenilor dezvoltă inteligenţa atâta timp cât li se cere şi până unde le-o cere sistemul. Ce avantaj competitiv are un om inteligent într-o societate riguros construită piramidal? Cum priveşte această societate un om generos? Cam… prost. Dar pe unul inteligent? Ca pe un… ciudat. Societatea impune limitări şi majoritatea oamenilor se dezvoltă până în momentul în care intră în contradicţie cu societatea. Foarte puţini au curajul să meargă mai departe.

„Haosul şi incertitudinea favorizează dezvoltarea indivizilor supradotaţi”. Florin Colceag, preşedintele EDUGATE şi IRSCA Gifted Education – Interviu din Capital, octombrie 2007. 

Mediul haotic în care trăim, o provocare în plus pentru speranţele României. Profesorul Florin Colceag are o experienţă de două decenii în educaţia copiilor supradotaţi. Preşedintele EDUGATE şi al organizaţiei IRSCA Gifted Education România a antrenat generaţii întregi de olimpici de matematică, din care îi poate număra pe degete pe cei care au rămas în România. În viziunea sa, centrele de excelenţă deschise prin ţară au unicul scop de a antrena copiii pentru câştigarea concursurilor şcolare, şi foarte puţin cel de a dezvolta abilităţile fiecărui individ în parte. Paradoxal, rata de pierdere a copiilor şi tinerilor supradotaţi din România este sensibil mai mică decât media mondială, care depăşeşte 50% dintre copiii excepţionali. „Mediul haotic în care trăim este o provocare suplimentară pentru copii, îi face să lupte cu reprimările sistemului“, explică matematicianul.

Crizele mondiale nu pot fi rezolvate de mediocri. Chiar dacă, de la 2-3 ani, copilul e curios, afectuos, etic, plin de umor, creativitate şi spirit de iniţiativă, în timp, fără susţinere morală, alege să îşi nege abilităţile doar pentru a intra „în rând cu lumea“. Rezultatul: o uriaşă risipă de potenţial uman. Legea nr. 17/2007 pentru susţinerea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată a adus, până acum, doar speranţa. În ciuda rezultatelor mediocre la evaluările internaţionale, centrul întârzie să apară, iar tinerii supradotaţi aleg exodul. În România, instituţiile dedicate educaţiei copiilor cu IQ, EQ şi SQ peste medie, de la grădiniţă până la nivel postuniversitar, sunt, practic, inexistente. O explicaţie este faptul că nu am reuşit să ne rupem complet de „clasa muncitoare care merge-n paradis“ şi nici să respectăm specialiştii. „Această atitudine îşi trăieşte ultimele zile. Crizele mondiale nu pot fi rezolvate cu mediocri, ci cu oameni cu abilităţi înalte, antrenaţi să facă faţă la provocarea complexităţii şi dinamicii imprevizibile a schimbărilor“, avertizează Florin Colceag, pentru care viitorul aparţine sistemului „gifted education“.

Decembrie 2008 – Articol în Evenimentul Zilei.

Profesorului Florin Colceag, cu drag.

Nu stiam de existenta acestui OM minunat. Cand am aflat de el, am cautat informatii pe 'net. Stiam ca exista oameni de valoare, in aceasta TARA (am scris acest lucru cu diverse ocazii), in toate domeniile vietii sociale, economice, culturale etc. iar "descoperirea" acestui OM imi da dreptate. Se compara anvergura acestui OM, cu o parte din cei care ne conduc ? Nici pe departe. Si-atunci, ce mecanism ascuns ne "forteaza" votul, ca din patru in patru ani, sa alegem doar TICALOSI !? Nu noi, cei multi, suntem problema, ci cei care ne mint in campaniile electorale, ca "vor face" si "vor drege" iar dupa ce se vad la putere, "schimba macazul". Daca nu ar fi de plans,ar fi  de ras !? Dar, cum sa razi, cand de hotararile acestor TICALOSI depinde viata noastra, la propriu. Cum sa afirmi, ca si conducator, ca fracturarea hidraulica nu este periculoasa,cand specialisti de marca afirma raspicat, contrariul ? Pai daca Franta a legiferat INTERZICEREA exploatarii gazelor de sist, prin fracturare hidraulica tu, un parlit de TICALOS,  spui ca: "Da, dar Franta are energie atomica, de asta isi permite sa interzica exploatarea gazelor de sist." Pai, mai TICALOSULE, pe noi cine ne-a impedicat sa finalizam unitatea 3 si 4 de la Cernavoda !? Nu cumva voi in loc sa investiti in obiectivele strategice ale acestei TARI, ati risipit resursele financiare pe sali de sport, borduri, panselute, bazine de inot etc !?  Si vii acum si ma minti in fata, si spui ca alta solutie nu exista!? BA EXISTA! Si daca nu aveti consilieri care sa va sfatuiasca ascultati-i pe altii, care STIU. Nu o spun eu, o spun specialistii acestei TARI. INVESTITI IN AGRICULTURA SI TURISM, IN INFRACSTRUCTURA, IN CERCETARE MULTIDISCIPLINARA. Mai vreti? Cum sa spui ca, daca injectezi OTRAVA in pamant, la 3000 de metri nu este afectata panza de apa freatica !? Cum poti sa afirmi o asemenea gogomanie !?
Dragii mei, TREBUIE sa ne unim si sa nu-i mai lasam pe acesti TICALOSI sa ne minta. Daca vor sa ne mai conduca, sa citeasca ISTORIA adevarata a acestei TARI, si sa vada cum s-au comportat conducatorii Romaniei, in perioada interbelica, in relatiile internationale, cum au reusit sa discute, de la egal la egal, cu marile puteri ale Europei, cum au reusit sa fim respectati ca POPOR si TARA  si, SA FACA LA FEL. Facandu-te "pres", niciodata, nu vei primi respect din partea nimanui. Trebuie sa-ti pastrezi demnitatea si verticalitatea, in orice imprejurare, stiind ca reprezinti cateva zeci de milioane de OAMENI, a saptea natiune, din conglomeratul care se numeste EUROPA UNITA.
Haideti ca la viitoarele alegeri, de-aici inainte, sa convingem OAMENI ca profesorul Florin Colceag sa candideze si sa conduca aceasta TARA. Nu-i pacat de Dumnezeu, sa ai nestemate in casa ta iar tu sa te afisezi cu bijuterii din sticla colorata, fara mare valoare !?
Doamne ajuta!

UN PUNCT DE VEDERE

Am citit, cu interes, in Cotidianul o analiza pertinenta a domnului Ovidiu Hurduzeu (am postat-o mai jos), in legatura cu modelul de dezvoltare al societatii viitoare (asa am inteles eu).  In cea mai mare parte, sunt de-acord cu domnia sa. Ma despart acolo, unde dansul mai acorda partidelor politice, un rol important in conducerea societatii. Dupa parerea mea, societatea viitorului nu trebuie sa mai acorde putere partidelor politice. Ele pot ramane in "peisajul politic" dar, nu cu rol de conducere si, IN NICIUN CAZ, subventionate de stat.. Ele oricum, ca orice fenomen din societatea umana, vor dispare, cum dispare ceata cand apare soarele. Puterea cea mai mare trebuie acordata statului si instituriilor sale. Functiile de conducere si, de fapt, tot ce inseamna "conducere" intr-o societate, trebuie ocupate prin concurs. Meritocratii trebuie sa aiba o sansa in a conduce societatea, pentru ca ei sunt elitele  societatii. Nu poti lasa conducerea unei societati, cum se intampla astazi in Romania, pe mana unora care s-au scolit "la seral" sau si-au cumparat diplomele  iar ei, saracii, mai fac si un titlu de glorie din asta (uitati-va in CV-urile lor si vedeti, cate licente au si cate doctorate, ca daca n-ar fi de plans, ar fi de rasul curcilor). Sa fie bine inteles, nu am nimic cu sistemul de invatamant "la seral". El are rolul lui de a mai da o sansa, celor care nu au avut conditii, din varii motive, de a urma o forma de scolarizare "la zi", la timpul potrivit. Dar de aici si pana acolo, incat, sa faci un titlu de glorie din asta, este prea mult. Asta, probabil, si explica evolutia post-comunista a Romaniei cand, am fost condusi de aventurieri politici, in nici un caz, de elitele acestei tari. Din pacate, tara noastra a pierdut o acazie unica, zic eu, din istoria sa milenara, de a se desprinde in castigator, incepand cu decembrie 1989. Daca atunci, veneau la conducerea Romaniei, elitele patriotice ale tarii, acum eram, cel putin, unde este China astazi dar, cu o alta perspectiva. Din pacate, am avut ghinionul, pentru a cata oara, sa fim "pacaliti" de unii si de altii, iar visul nostru, de a trai in democratie s-a spulberat cu fiecare an. Acum, a sosit momentul sa ne luam soarta in maini si, sa nu ne mai lasam pacaliti de acesti "aventurieri". Speranta mea se bazeaza, pe aceasta miscare din strada, care, in pofida unora care zic ca este manipulata, eu raman la convingerea, ca majoritatea este formata din elite patriotice. Sper sa nu ma insel. Ar fi cumplit sa fiu din nou dezamagit, ca si majoritatea populatiei Romaniei, de a trai, odata pentru totdeauna, intr-o tara NORMALA.
Doamne ajuta ! AcasăPoliticăActualitateLumeaTop NewsAfaceriCelebrităţiTimp LiberMediaAccenteInvestigaţiiReportajArteAdministraţieJustiţieSănătate

Marţi, 01 octombrie 2013, 08:50 

Eur: 4.4604 ▲ |  Usd: 3.3051▼

România și modelul extractiv

de

Ovidiu Hurduzeu

Pentru a înțelege eșecul actual al modelului de (ne)dezvoltare românesc, trebuie să înţelegem de ce o societate este prosperă sau este săracă. De ce o societate, precum societatea românească, înzestrată de Dumnezeu cu daruri extraordinare, este săracă, iar alte societăți mult mai puţin înzestrate sunt prospere? De ce Finlanda și Danemarca au un nivel de trai atât de ridicat iar noi am rămas codașii Europei?

De prea multe ori s-a spus că România este săracă fiindcă românii sunt hoți, leneși, ortodocși sau situați geografic prea la sudul continentului. Nu geografia, cultura sau religia ne-au adus în situația de astăzi, ci modelul politic și economic pe care l-am adoptat, cu voia sau fără voia noastră, de 60 de ani încoace. Prosperitatea unei țări depinde mult mai mult de contextul politic, de tipul de instituții economice și politice decât de contextul etnic sau rasial. Spre ilustrarea ideii de mai sus vom oferi un exemplu concludent.

Oraşul Nogales este situat la granița dintre SUA şi Mexic. Practic, granița, marcată de un gard, desparte în două o comunitate care are aceeaşi origine etnică, aceleași obiceiuri culturale, aceeași religie și același profil moral. Oraşul american Nogales ține de comitatul Santa Cruz din Arizona, oraşul mexican Nogales, de statul Sonora din Mexic (Sonora fiind una dintre regiunile bogate ale Mexicului).Locuitorii oraşului american Nogales au un venit mediu anual de 30.000 de dolari pe familie, cei din partea mexicană doar o treime din venitul nogalezilor americani. Oraşul american beneficiază de avantajele unui sistem politic, administrativ şi economic în care domnesc „legea și ordinea“ (law&order, cum spun americanii), instituțiile statului funcționează fără corupție și birocrație înăbușitoare. Cetățeanul știe că funcționarul public acționează în interesul lui și nu pentru a-și umfla propriile buzunare. Dacă funcționarul public abuzează de puterea sa, el poate fi tras la răspundere prin instrumentele democrației americane. În oraşul american Nogales, infrastructura și starea sanitară a orașului sunt la nivelul unei țări dezvoltate, copiii merg la şcoală, populația adultă are cel puțin studii medii. Mediul de afaceri este stabil, micul întreprinzator fiind încurajat și protejat de autorități. Locuitorii de peste 65 de ani, care formează o mare parte a populației, au acces gratuit la Medicare, sistemul american de asigurări de sănătate.

De partea mexicană, practic, de partea cealaltă a gardului, întâlnim o situație care nu este mult diferită de situația multor orășele din România. Veniturile cetățenilor mexicani din Nogales sunt de trei ori mai scăzute decât ale nogalezilor americani, majoritatea adulților nu au mai mult de 8 clase primare, abandonul școlar este ridicat. Tot ridicată este și mortalitatea infantilă, condițiile sanitare din oraș fiind deplorabile. Străzile sunt desfundate, gunoaiele te întâmpină peste tot. Rata înaltă a criminalității, corupția, birocrația și ineficiența nu au nimic în comun cu „legea şi ordinea“ care domnesc în partea americană a orașului. Ca să-ţi deschizi o mică afacere în orașul mexican, trebuie să dai şpagă funcţionarilor corupți și să plătești taxă de protecție grupurilor infracționale. Te aștepți în orice moment ca micul tău magazin să fie jefuit de răufăcători.

Analizând situația celor două comunități, doi autori americani, Daron Acemoglu, profesor de economie la prestigiosul MIT, și James A. Robinson, profesor de științe politice la Harvard au observat (vezi lucrarea lor Why Nations Fail. The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishers, New York, 2012) că singurul lucru care le diferențiază este natura și modul diferit de funcționare a instituțiilor politice și economice. Ei numesc tipul de instituții predominante în partea mexicană a orașului Nogales instituții de tip extractiv. Astfel de instituții sunt o trăsătură distinctivă a realităților latinoamericane, realități care nu se explică prin factorul geografic, ci prin cel politic. Nu ne propunem aici să analizăm situația din America Latină sau din alte țări din lume unde predomină instituţiile extractive. Ne vom referi exclusiv la România. Vom păstra termenul „model extractiv“ propus de cei doi autori americani – termenul „extractiv“ ni se pare semnificativ în contextul românesc actual – dar îi vom da un conținut diferit.

În linii generale, putem afirma că de 60 de ani încoace, România a cunoscut doar instituții extractive.Știm cu toții că România este susținătoarea ferventă a patru gigantice proiecte „extractive“: proiectul Roșia Montană, proiectul de exploatare a gazelor de șist, proiectul de defrișare a pădurilor țării – acesta din urmă fără binecuvântarea oficială a statului, dar sistematic implementat de entități economice și politice extractive interesate în maximizarea profitului privat în dauna interesului național și al comunităților locale. Statul se face vinovat pentru că nu vrea să oprească jaful din pădurile românești, ci, dimpotrivă, încurajează un dezastru ecologic care pune în pericol viitorul țării. (Pe lângă defrișarea pădurilor, statul a încurajat construirea de microhidrocentrale care distrug râurile de munte.) În fine, cel de-al patrulea proiect extractiv este „șpăguirea“, programele de privatizare prin care activele industriei românești au fost vândute pe nimic unor indivizi aflați în strânsă legătură cu statul mafiot. O parte importantă a programului de privatizare include înstrăinarea terenurilor agricole, o practică extractivă ale cărei consecințe devastatoare se vor simți în anii viitori.

Aceste patru proiecte economice și sociale distrugătoare – un adevarat ecocid – NU ar fi posibile dacă România nu ar fi încătușată de o structură politică și administrativă extractivă bazată pe instituții care nu creează bogăție, ci doar o „extrag“ prin diferite metode distructive. Cianura și fracturarea hidraulică își au corespondent în metodele distrugătoare folosite de instituțiile românești, în speță, incompetența, iresponsabilitatea, lipsa de viziune, lipsa de spirit civic și moral. Ca să nu mai vorbim de lipsa credinței în Dumnezeu. În țara noastră, instituțiile au fost deturnate de la menirea lor naturală, de a servi societatea, spre un obiectiv toxic, acela de a extrage bogăția creată de societate în avantajul unui număr restrâns de grupuri de interese. Instituțiile extractive nu sunt interesate de inovație, nici de asigurarea unor oportunități egale pentru toți membrii societății. Nici nu sunt interesate de asigurarea unui cadru legal și investițional care să promoveze o competiție corectă. Ele sunt interesate doar de a extrage cât mai multă bogăție într-un timp cât mai scurt, indiferent de mijloacele folosite și indiferent de consecințele pentru țară. Este o bogăție extrasă în avantajul exclusiv al unei oligarhii. Imaginea care îmi vine în minte este cea a conchistadorilor spanioli, interesați doar de aurul, argintul și mâna de lucru ieftină din teritoriile cucerite. România a căzut pradă conchistadorilor interni şi externi care o vor abandona când tot ce putea fi extras se va fi epuizat.

Să încercăm o comparație dintre oraşul mexican Nogales și situația din România.Orasul Nogales este situat în deșert. În partea americană, deșertul este transformat într-o oază de prosperitate economică și de stabilitate socială; în partea mexicană, deșertul instituțiilor extractive apare ca o continuare a peisajului pârjolit de soarele necruțător. Deșertul captează energia solară, pe care o risipește noaptea, nu o poate reține și răspândi pentru a crea viață. Prin contrast, jungla și pădurea rețin căldura soarelui, o prelucrează și o distribuie apoi în întregul ecosistem sub formă de energie vitală. În oraşul mexican Nogales, instituțiile pârjolesc bogăția reală, storc capitalul uman și nu fac nimic pentru a înmulți această bogăție în mod sustenabil, spre binele generațiilor prezente și viitoare. Aceeași situație este valabilă în România, unde bogăția este stoarsă prin truda poporului sau creată prin îndatorare, tot pe spezele poporului, fiind risipită apoi precum căldura deșertului noaptea. Metaforic vorbind, banii emigranţilor români, fondurile europene și banii împrumutați de la FMI încălzesc economia și umflă unele buzunare „glocale“ privilegiate pentru perioade din ce în ce mai scurte. În curând se va instala lunga noapte cu frig deșertic care va îngheța întreaga societate românească.

Repetăm: deșertificarea mediului natural și jefuirea resurselor subsolului din România are drept cauză directă procesul de deșertificare a instituțiilor statului cu tot ceea ce el implică: epuizarea resurselor bugetare, epuizarea capitalului natural și uman, epuizarea capitalului de încredere în clasa politică, lipsa mobilității sociale și, mai ales, risipirea oricărei speranțe. Altfel spus, procesele entropice accentuate produse de exploatarea nechibzuită a resurselor naturale sunt însoțite de procese accentuate de entropie socială.

Totdeauna în istorie un model extractiv a dus la ecocid.

Termenul „ecocid“ provine din grecescul oikos “casă” și latinul caedere “a distruge”. În prezent nu distrugem numai natura țării, ci dăm foc şi casei în care locuim, casa România.Experiența istorică ne arată că în copleşitoarea majoritate a cazurilor, regimurile de tip extractiv s-au prăbușit în mod spectaculos. Istoria însângerată a Americii Latine este o lungă înșiruire de regimuri extractive care s-au prăbușit unul după altul, producând o imensă suferință populației. Abia în ultimele două decenii unele țări din America latină (Ecuador, Bolivia, Argentina) au încercat să renunțe la modelul extractiv în urma unor revoluții pașnice.

România trebuie să abandoneze definitiv modelul extractiv și să înceapă de îndată tranziția spre un model civic-distributist. Bogăția produsă sustenabil urmează să fie larg răspândită în societate așa cum jungla și pădurea captează energia soarelui și o prelucrează cu „valoare adăugată“ în folosul întregului ecosistem. Dacă vrem o altă Românie, avem nevoie de altfel de instituții. Deșertul trebuie transformat în pădure. Până acum, noi am trăit în sistemul extractiv inaugurat de comuniști și perfectat de securiștii mafioți de astăzi.

Comunismul a urmat propriul lui model extractiv. Acesta a produs pentru un timp creștere economică datorită centralizării puterii politice. Centralizarea puterii politice, cu alte cuvinte, un stat puternic este o condiție a creșterii economice, fiindcă asigură stabilitatea socială necesară oricărei investiții. Capitalul va ocoli Somalia, unde nu există o putere centrală. Un stat puternic este și chezașul apărării interesului național în fața atacurilor de tot felul provenite din afara granițelor țării. Dacă această centralizare și întărire a puterii statului nu este însă însoțită de răspândirea unei rețele largi de instituții cu caracter inclusiv (care să asigure mobilitatea socială), productiv (să creeze bogăție în loc să o secătuiască pe cea existentă) şi distributist (distributist în sensul de răspândire a proprietății productive și a democrației participative, nu numai în sfera politică, dar și în cea economică – vezi întreprinderile cu lucrători-proprietari și cele de tip mutualist) – dezvoltarea nu este sustenabilă. Ea va fi o dezvoltare de tip extractiv, care neglijează sănătatea și reproducerea organică a întregului sistem. (Un model de creștere nesustenabilă, dirijată de instituții extractive îl urmează China de astăzi. Un alt exemplu recent îl furnizează Turcia lui Erdogan. În zadar s-a dezvoltat Turcia în mod spectaculos, în zadar și-a plătit datoriile dacă întărirea statului turc nu a fost însoțită de larga răspândire a democrației economice și politice participative.)

Astăzi România continuă modelul extractiv, moștenit de la comuniști, așa cum America Latină a continuat timp de secole modelul extractiv moștenit de la conchistadorii spanioli. Resursele țării noastre sunt stoarse și alocate de către grupuri private unor scopuri care nu sunt în interesul poporului, ci în scopul menținerii status quo-ului. Ca și în comunism, în România de astăzi există prea puțină inovație instituțională. Există doar structuri instituționale anchilozate și „inovație“ în perfecționarea tehnicilor de jefuire a bogăției create.

Un sistem extractiv este închis, clientelar, de castă – un „sistem-acvariu“. Instituțiile extractive, politice și economice, nu au nici un interes să se primenească, să promoveze mobilitatea și dreptatea socială, să investească în competență și inovație. În statele dezvoltate, investiția în competență și inovație este sprijinită de aranjamente politice de tip distributist, care împiedică grupuri restrânse să monopolizeze puterea politică și s-o folosească doar în interesul lor și în detrimentul societății. (Este adevărat că neoliberalii încearcă din răsputeri să reinstaureze sistemul extractiv și în economiile avansate.) În România, un stat slab a permis susținătorilor modelului extractiv să acapareze unitățile economice şi instituțiile publice și să le deturneze de la menirea lor inițială.

Vrem să fie bine înțeles! Nu statul este extractiv prin definiție, ceea ce ar justifica după unii restrângerea atribuțiilor sale (conceptul de „stat minimal“), ci instituțiile publice și entitățile private sunt deturnate spre scopuri extractive. Când întregul sistem urmărește doar astfel de scopuri, ceea ce urmează este incompetența generalizată, inegalități sociale flagrante, ruina economică și colapsul final.

Pentru o anumită perioadă de timp, instituțiile extractive creează mari avantaje grupurilor de „aleși“ aflate temporar în fruntea bucatelor. Aceste avantaje fiind însă concentrate doar la vârf, ele sunt mereu revendicate de alte grupuri cu mentalitate extractivă. Este vorba despre „lupta pentru ciolan“ care creează o instabilitate politică permanentă și mari animozități sociale.

Dacă nu vom opera o transformare politică și economică fundamentală a instituțiilor extractive, cât de curând acvariul se va sparge și peștii din el se vor trezi pe uscat, zbătându-se precum peștii aruncați pe mal după o furtună pe mare. Iar furtunile în regiuni în curs de deșertificare tind din ce în ce mai mult să aibă puterea unor taifunuri.

Ce-i de făcut? Pentru România, alegerea nu este între un capitalism de stat, gen capitalismul chinezesc, sau un capitalism neoliberal de tip anglo-saxon – ambele pot avea derapaje extractive, după cum se observă în acești ultimi ani – ci între instituții anchilozate de tip extractiv și instituții inclusive de tip productiv-distributist. Dacă vom continua să menținem instituțiile extractive, orice model economic pe care l-am adopta va fi deturnat.

În primul rând, să oxigenăm întreaga societate, nu numai apa din piscinele potentaților. Societatea românească se sufocă. Se sufocă IMM-urile – numai anul acesta au dat faliment 100.000 de IMM-uri –, se sufocă medicii, profesorii, se sufocă tinerii care nu mai au nici o perspectivă, satele sunt muribunde iar majoritatea orașelor din țară se găsesc și ele într-o stare jalnică. Să nu mai vorbim de infrastructura de transport, educație, cercetare sau instituțiile de cultură. Nici natura nu mai poate respira sub greutatea lobbyului industriei extractive. Românii responsabili, nemanelizați se simt de parcă ar fi fost înghesuiți în vagoanele unui tren de marfă care-i duce spre locul ecocidului. Ajunși în pragul disperării, oamenii nu vor avea de ales; vor sparge ușile vagoanelor și se vor năpusti asupra celor care conduc trenul spre pierzanie.

Reformați statul, deschideți sistemul politic și economic dacă nu vreți ca el să fie deschis prin violență și anarhie. Nu mai mizați pe faptul că v-ați trimis odraslele în străinătate şi că tot ce-ați jefuit ați ascuns prin paradisuri fiscale. Când nu vom mai putea răbda / Când foamea ne va răscula / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!

Instituțiile politice şi economice trebuie să redevină inclusive, adică să permită mobilitatea socială. Dacă un tânăr capabil emigrează în Australia, SUA sau Canada, el are șanse reale să avanseze pe scara socială datorită capitalului de cunoștințe și integrității sale morale (cel puțin așa a fost până la declanșarea crizei). În Romania, aceste calități, care constituie un avantaj decisiv într-un sistem inclusiv-distributist, sunt considerate „periculoase“ întrucât pun în pericol supraviețuirea sistemului extractiv.

În Romania interbelică, fii de țărani au ajuns mari personalități fiindcă în acea perioadă sistemul politic românesc nu era extractiv ci inclusiv-distributist: proprietatea productivă era larg răspândită în societate, iar bogăția era folosită pentru reproducerea unui sistem în care fiecare avea șanse să avanseze pe scara socială dacă își vedea în mod serios de treaba lui și conlucra cu aproapele său. Clasa politică nu reprezenta doar interesele unei oligarhii, ci diversitatea intereselor din societate. Răspunzând voinței poporului, elitele românești au creat instituții distributist-inclusive. Țăranii au fost împroprietăriți, clasa politică s-a deschis, s-au creat noi partide care au exprimat interesul maselor populare, precum PNŢ-ul, iar vechile partide, partidul liberal de pildă, au înțeles să îmbrățișeze interesul naţional și nu al unui grup restrâns. Astfel, Romania a blocat cu succes influențele bolșevice, bucurându-se de o perioadă înfloritoare de progres social și economic într-o vreme în care țările dezvoltate treceau prin cea mai neagră perioadă din istoria lor modernă.

Sistemul actual trebuie deschis şi permisă intrarea pe scena politică românească a unor noi actori, cu noi oferte electorale, care să reprezinte cu adevărat aspirațiile populare. Este aproape imposibil să formezi azi un partid cinstit, pornind de la firul ierbii, pe baza actualei legislații. De asemeni, este tot mai greu să pornești o firmă și s-o menții în hățișul de reglementări, de impozite covârșitoare și fără să plătești o anumită „taxă de protecție“. Democrația participativă trebuie întărită și însoțită de o economie participativă în care firmele mici să aibă o șansă reală pe piață.

În Romania, formele economice participative – asocieri de tip cooperatist şi mutualist – lipsesc aproape cu desăvârșire deși acestea şi-au dovedit rezilienţa pe timp de criză. În schimb, se promovează pe toate canalele media entități economice de tip extractiv: compania RMGC care vrea să distrugă Roșia Montană, multinaționale al căror model de afaceri este eminamente extractiv (fonduri speculative, firme care defrișează pădurile sau vor să exploateze gazele de șist); sau firme care vin în Romania pentru a deversa deșeuri toxice (fabrici de formaldehidă, de incinerat gunoaie). Câte locuri de muncă au creeat IMM-urile în România? Câte joburi creează transnaționalele venite să stoarcă din țară un profit maxim într-un timp cât mai scurt? De ce le tot descurajăm pe unele și le tot încurajăm pe celelalte?

O țară poate oricând evolua de la un sistem extractiv la unul productiv-distributist şi vice-versa. Oraşul mexican Nogales nu este condamnat la sărăcie iar oraşul american Nogales s-ar putea s-o ia pe panta extractivă. Derivele extractive ale societății occidentale din timpul crizei economice ne arată că democrația nu este scutită de propriile ei riscuri. Cert este că instituțiile din România, pentru a păstra status quo-ul, vor căuta sprijin oriunde în lume există structuri și mentalități extractive.

Dacă poporul se va trezi din letargie și va pune piciorul în prag, mafiile de tot felul vor fi obligate să renunțe la actualul sistem extractiv (în speranța că își vor salva astfel pielea). Avem capacitatea necesară să construim efectiv un model regional și chiar global pentru secolul XXI. Doar să vrem cu adevărat!

http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro/2013/08/romania-si-modelul-extractiv.html