Sambata am plecat s-o iau pe nevasta mea de la serviciu si, pentru ca intarzia, m-am dus intr-un parculet din apropiere. M-am asezat pe o banca, pe care, inaintea mea, se asezase obosit de greutatea anilor si a suferintelor bolilor pe care le avea, un batran, adus putin de spate. Si in timp ce o asteptam pe doamna mea, ma tot uitam dintr-o parte, cu coada ochiului, la acel batran si ma gandeam, ca in tinerete, o fi fost si el puternic, din punct de vedere fizic, frumos ca aspect exterior, poate si destept, poate a avut o functie importanta in societate, etc.
Respira cu greutate, si avea pe fata lui, expresia omului bolnav si trist. Langa fantana din mijlocul parculetului, se jucau doi copilasi de 3-4 anisori si mi-a trecut prin cap, sa-l privesc pe batran in fata, sa vad daca rezoneaza cu mine. Se uita si el la acei copilasi si, privindu-ma mi-a zambit, parca amintindu-si ca odata a fost si el copil sau poate gandindu-se la nepoteii sai. Apoi tristetea i-a revenit pe chip si, cu greutate, s-a ridicat de pe banca si fara nici un cuvant, a plecat pasind sovaielnic, spre nicaieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu