Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române:
"Ar fi de neconceput ca
statul român să-şi cumpere propriul aur"
Interviu:
Interviu:
Cu mici excepţii, decidenţii politici hotărăsc în
numele nostru, fără a se consulta cu specialişti din diverse zone de
activitate. De ce această ruptură între decident şi specialist?
Desigur, în unele
ţări, şi mai ales în ţările avansate, decidenţii se consultă - cel puţin - cu
specialiştii şi mai şi ţin cont de părerile acestora. Şi putem începe cu
preşedintele Statelor Unite, care e cel mai puternic om din lume. Are un
consiliu de specialişti din toate domeniile, unii dintre ei laureaţi ai
premiului Nobel, şi cred că nu ia decizii, mai ales în zona ştiinţifică, fără să
ţină cont de părerile acestui consiliu. De altfel, preşedintele american
primeşte din doi în doi ani un raport foarte stufos, cu multe anexe, despre
starea cercetării şi învăţământului din Statele Unite şi din toate statele
lumii, cu informaţii şi date. Sigur, el nu va citi 2.000 de pagini, dar prin
consilierii care sunt la curent cu ceea ce se prezintă în rapoarte, este în
cunoştinţă de cauză atunci când ia decizii. Ca să nu mai vorbim de consultările
permanente pe care le are cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi cu Academia
Naţională de Ştiinţe. Acolo,
la nivel înalt, decidenţii ţin cont de părerile specialiştilor... Dar, sigur,
toate aceste lucruri diferă de la o ţară la alta.
Eu cred că
ruptura se produce din următorul motiv: oamenii politici sunt legaţi de aceste
termene scurte ale mandatului, de 4 sau 5 ani între perioadele electorale,
şi-atunci ei trebuie să se ocupe de problemele curente pe termen scurt şi să-şi
asigure un prestigiu care să le permită o nouă candidatură. Însă, pe termen
mediu şi lung, specialiştii pot să-şi permită să vină cu proiecte, programe şi
soluţii viabile şi chiar fac acest lucru. Şi-atunci se impune aici un dialog concret între
cele două paliere care nu se intersectează.
Dar instituţia pe care o conduceţi are deja o sumedenie
de rapoarte întocmite. Ar trebui doar să le citească cineva...
Academia este
solicitată de multe ori de guvern, de ministere, de unele instituţii centrale,
de Parlament, să-şi exprime părerea în legătură cu unele proiecte de lege, sau
când s-a elaborat strategia naţională după integrarea în Uniunea Europeană,
Academia a fost un partener. La Academie s-au mai discutat şi regionalizarea şi
proiectul de modificare a Constituţiei. Însă am creat doar un cadru de
discuţii, un schimb de păreri, fără a veni cu propuneri concrete, însă au
rezultat concluzii utile. Desigur, nu toate concluziile sau părerile pot să
placă anumitor grupuri şi de-aici intervine nepotrivirea între ceea ce-ar
trebui să se facă şi ceea ce se face în cele din urmă.
Nepotrivirea aceasta „de caracter” s-a
manifestat şi în cazul variantelor de exploatare a resurselor naturale ale
României?
Resursele
naturale pot fi o cale de îmbogăţire a unei ţări şi multe ţări au reuşit acest
lucru. Ideea e să le exploatezi inteligent... Academia Română a participat la
comisia de la Ministerul Mediului care a evaluat proiectul de la Roşia Montană.
A fost o solicitare oficială. În ceea ce priveşte gazele de şist, în primul
rând am vrut să ne dumirim cu privire la tehnologie, pentru că părerile sunt
împărţite în literatură, în presă, în rândul specialiştilor. Americanii se pare că folosesc cu succes
această tehnologie, Europa e mai reticentă şi chiar se opune... Depinde şi de
teren. În America au suprafeţe uriaşe, pot deschide exploatări departe de
zonele foarte populate, pe când în Europa e înghesuială şi în special în
România sunt cu totul alte condiţii; densitate, habitat natural, zone
protejate, situri arheologice. Şi-atunci, în funcţie de această situaţie, ar trebui judecate lucrurile.
În legătură
cu exploatarea inteligentă. Ţările arabe şi alte ţări, din Orient mai ales, nu
încasează de la investitori doar redevenţe - care oricum la noi se preconizează
a fi foarte mici -, ci se aplică aşa-numitul procedeu de împărţire a producţiei
-„production sharing agreement”. Aurul, petrolul, gazele, nichelul şi multe altele sunt în proprietatea
statului care le are în subsol. Pentru a le valorifica trebuie să se adreseze
unui investitor, străin sau naţional. Să zicem, aurul; îl scoţi din pământ,
este proprietatea statului. Dau investitorului atât cât să-şi acopere
cheltuielile de investiţie, de exploatare şi un profit rezonabil, să fie
atrăgător pentru el. Restul, în principiu şi în fapt, aparţine statului.
Şi-atunci, unele ţări reţin 80% din producţie în favoarea statului. Ar fi bogate ţările arabe cu o
redevenţă de 2-4% din petrol? Din contră! Asta ar trebui şi la noi să se întâmple. Dacă exploatăm aurul
în condiţii de deplină siguranţă din punctul de vedere al mediului, al
protecţiei arheologice şi-aşa mai departe.
Dacă exploatăm
acest aur, tot surplusul după ce scădem cheltuielile menţionate ar trebui să
intre în Banca Naţională. Ar fi de neconceput ca Banca Naţională, Statul Român
să-şi cumpere propriul aur. Deci, subliniez, avem nevoie de o exploatare inteligentă a resurselor
vitale ale României. Sunt lucruri care pot fi gândite din timp şi negociate, nu
lăsate la voia întâmplării.
Mai trebuie
un dram de moralitate şi verticalitate...
Când avem
probleme de corupţie, lucrurile stau cu totul altfel.
Pe lângă resurse,
s-au mai ivit „peste noapte” două teme: regionalizarea şi modificarea
Constituţiei. De ce atâta grabă?
Personal,
nu cunosc toate aspectele legate de regionalizare, dar părerea mea este că nu
trebuie să ne grăbim. Judeţele sunt şi ele nişte regiuni. Gruparea judeţelor nu
cred că trebuie făcută formal, creându-se un strat între judeţ şi administraţia
centrală. S-ar crea un sistem birocratic suplimentar. Ele pot colabora,
formându-se nişte consorţii, pentru o problemă concretă de interes zonal. Există
riscul ca totul să se facă pe hârtie, iar profitul să nu fie foarte
substanţial. Se pare că vor fi două centre de centralizare. Există acum aceste
regiuni economice, însă nu s-a văzut până acum efectul lor.
N-ar fi trebuit întrebată populaţia dacă vrea regionalizare?
Eu cred că
până la urmă va fi întrebată printr-un referendum sau prin dezbateri extinse.
La fel şi în problema Constituţiei. Sunt lucruri care trebuie schimbate, însă
trebuie procedat cu calm, cu răbdare, cu inteligenţă. Nu trebuie să ne pripim
numai de dragul de a schimba ceva.
Avem totuşi cu adevărat nişte priorităţi
naţionale?
Asta nu e clar
totuşi la noi, care sunt priorităţile naţionale. Se vorbeşte despre sănătate,
cercetare, apărare, educaţie, toate sunt priorităţi, dar când se ajunge la
împărţirea banilor, atunci se merge după capacitatea de influenţă a celui care
solicită. Şi-ajungem la cele spuse mai înainte, la dezvoltarea pe termen mediu
şi lung. Eu am fost surprins când s-a discutat în Parlament bugetul şi s-a
venit cu zeci şi zeci de amendamente referitoare la biserici, mânăstiri,
clopotniţe etcetera... Foarte puţine despre şcoli, pentru că în orice comună
oamenii sunt mai dispuşi să contribuie la biserică decât la şcoală. La ţară, în
ziua de azi sunt puţini copii şi de aici apare o situaţie oarecum deformată. Eu
nu sunt împotriva finanţării bisericilor, dar lucrurile trebuie bine cântărite.
Avem exemplul Coreei de Sud: acum câteva decenii erau acolo 60 de doctori în
ştiinţă, un număr foarte mic. Era o ţară subdezvoltată. În Statele Unite erau
vreo 600 de coreeni cu titlu de doctori formaţi şi specializaţi acolo. Un
preşedinte al Coreei -preşedintele Park dacă nu mă înşel - dictator, e
adevărat, pentru că altfel nu putea să facă ce a făcut, a decis să aducă din
Statele Unite cât mai mulţi specialişti formaţi acolo; pentru asta le-a creat
nu condiţii, ci privilegii. Adică salarii care să le permită un nivel de trai
comparabil cu cel de peste Ocean.. Viaţa era mai ieftină în Coreea, deci nu era
nevoie de salarii la nivelul american. Locuinţa, transportul gratuit, slujbă
pentru soţie, şcoala pentru copii gratuită şi condiţii de lucru, de cercetare,
laboratoare, biblioteci etcetera, astfel încât, după un număr de ani, iată,
Coreea de Sud a ajuns pe piaţa mondială cu produse de inovaţie, creaţie
proprie.
Thailanda, o ţară
care era la acelaşi nivel cu Coreea de Sud în acelaşi an, a decis altfel: să
deschidă porţile pentru investitorii străini, care au venit, au deschis firme,
fabrici, cu tehnologii străine, iar când pleacă, pleacă de tot. Thailanda nu
este prezentă pe piaţa mondială cu produse de concepţie proprie, iar PIB-ul
Thailandei este astăzi de 6 ori mai mic decât cel al Coreei de Sud, deşi au
pornit de la acelaşi nivel. Se vede astfel rolul investiţiilor în ştiinţă, în
cercetare şi al libertăţii cercetătorului de a gândi şi de a face ceea ce crede
el că trebuie să facă, iar din ceea ce produce cercetarea rezultă, până la
urmă, ceva util şi care poate avea succes comercial.
Presupunând că de mâine aţi fi, să zicem, şeful
guvernului României. Care ar fi priorităţile? Care ar fi primele lucruri pe
care le-aţi face şi unde ar trebui să fie capătul de drum?
Nu m-am gândit
niciodată la aşa ceva şi refuz să mă gândesc.
Să zicem că aţi fi obligat... Cu pistolul la
tâmplă!
He, he... nu aş
face nimic de capul meu, m-aş sfătui cu oamenii competenţi în domeniile în care
ar trebui rezolvate lucruri la acest nivel. Pentru economie, pentru ştiinţă,
pentru învăţământ, pentru sănătate, nu pe o scară foarte largă. Pentru că dacă
aplici democraţie excesivă nu ajungi la nici o concluzie, sunt prea multe
păreri, prea multe idei. Dar un grup de oameni înţelepţi şi bine selecţionaţi,
care să deţină informaţia şi care pe baza informaţiei existente, în literatură,
în cunoştinţele lor, pe baza comparaţiei cu ceea ce fac alţii, să tragă
concluzii, ar putea fi de mare ajutor. Am impresia că noi, în România, de multe
ori în cei 23 de ani ne-am grăbit să aplicăm idei poprii, fără să ne uităm cum
procedează alţii. De ce am făcut retrocedările acestea care s-au făcut în mod
cu totul şi cu totul dezordonat, pe baza ideii de restituţio in integrum?...
Care e bună, dar cui dai? Unor stră-strănepoţi care nici nu şi-au cunoscut
strămoşii, dar vin acum cu acte, de multe ori false? Sau dai numai pe linie
directă, la fii, nepoţi, dar nu la a 4-a, a 5-a generaţie? Unele ţări precum
Ungaria au fost foarte reticente în aceste restituiri şi nu au dat înapoi chiar
oricui, oricum şi orice. Nu este în regulă!
( Marcel Bărbătei-Cotidianul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu