REGIONALIZAREA ROMANIEI

                                  REGIONALIZAREA ROMÂNIEI

Societatea de Geografie din România, înfiintata în anul 1875, a analizat, în

cadrul Conferinti Nationale, care s-a desfasurat la Timisoara, în perioada 24-26 mai 2013, propunerea de regionalizare a României elaborata de prof. univ. dr. Pompei Cocean, directorul Centrului de Geografie Regionala al Universitii Babei-Bolyai, din Cluj-Napoca, pe care Societatea noastra si-a însusit-o prin vot unanim si o înainteaza tuturor institutiilor si forurilor implicate în aceasta actiune de mare responsabilitate pentru dezvoltarea tarii în urmatoarele decenii, precum si mass-mediei nationale.

1. Scopul si criteriile regionalizarii

În orice loc si context s-a realizat, delimitarea regiunilor a fost si a ramas o

operatiune anevoioasa, fapt subliniat de cunoscutul geograf francez Pierre George prin cuvintele: „nimic nu este mai dificil ca a delimita în mod obiectiv o regiune”. Ea trebuie sa aiba, înca din start, un scop clar definit si sa se bazeze pe criterii stiintific prioritizate.

Scopul actiunii de regionalizare consta, înaintea oricaror altor deziderate, în:

- optimizarea functiilor teritoriului;

- gestiunea optima a resurselor sale;

- realizarea coeziunii teritoriale;

- materializarea în practica a programelor si a politicilor de dezvoltare;

- buna guvernanta teritoriala.

Conform celor mai noi opinii ale cercetatorilor stiintifici din domeniul regional,

operatiunea de regionalizare trebuie sa aiba ca finalitate delimitarea unor entitati

spatiale de program cu însusiri sistemice. Acest deziderat poate fi atins prin luarea în considerare, în mod imperios, a unor atribute definitorii ale teritoriului, devenite criterii indispensabile ale regionalizarii, cum ar fi:

- gravitatia (naturala si antropica) spre poli de crestere sau axe de

dezvoltare;

- existenta unei baze de sustinere a dezvoltarii durabile, constituite din

resurse ale solului si ale subsolului, bogata si diversificata;

- fluenta interna optima a vectorilor purtatori de masa, energie, bunuri si

interese;

- capacitatea ridicata de inovare si disipare a inovarii;

- raporturile favorabile (derivate din pozitia geografica, dar si din relatiile de

conectivitate deja instaurate) cu entitatile spatiale învecinate;

- spatiu mental bine consolidat.

De observat ca suprafata regiunii si numarul de locuitori, nu sunt neaparat

criterii fundamentale ale regionalizarii stiintific abordate, ele transformând teritoriul, prin delimitarile care le impun, în contextul neomogenitatii sale naturale, dar si antropice, recunoscute, într-un veritabil „pat al lui Procust”, generator, ulterior, de mari disfunctii.

Odata conturat teritoriul, dupa însusirile sus-mentionate, a doua problema

stringenta este stabilirea limitelor unitatii spatiale. Exista si în acest caz o serie de criterii ce se aplica riguros, si anume cel functional, peisagistic, structural sau

mental.

În general, limita regiunii se va suprapune liniei de difluenta a vectorilor

purtatori ai principiilor dezvoltarii, orice includere într-o regiune sau alta a unor areale care graviteaza spre alte sisteme de referinta fiind din start contraproductiva.

În sfârsit, o regiune functionala, cum se doresc a fi toate cele rezultate prin

procesul de regionalizare preconizat, trebuie sa corespunda unei choreme specifice (termen introdus de R. Brunet si O. Dollfus în monumentala lucrare Géographie Universelle, Paris, 1990, si semnificând un „alfabet al spatiului”) în care liniile de forta ale teritoriului pot sa se structureze organic, unde ariile efervescente urbane si rurale, care asigura fermentul dezvoltarii, sa contrabalanseze net ariile critice sau defavorizate, mai slab populate si dotate cu infrastructuri etc.

2. Regionalizarea administrativa a României (varianta)

Aplicând criteriile sus-mentionate la particularitatile structurale ale teritoriului

României, rezulta un numar de 10 regiuni (ilustrate în harta anexata), sinonime la tot atâtea sisteme spatiale cu un grad de functionalitate ridicat, dupa cum urmeaza:

1. Regiunea Moldova, suprapusa integral actualei Regiuni de Nord-Est,

include, în proportie semnificativa, cele doua provincii istorico-geografice

ale României, Moldova si Bucovina, având ca pol de crestere un oras

reprezentativ prin istoria si cultura sa, municipiul Iasi. Este o entitate a

carei dezvoltare se va centra pe axa de gravitatie a Siretului, un tronson

important al culoarului de circulatie est-europeana ce lega, în Evul Mediu,

Marea Baltica de Marea Neagra si care se va dinamiza în perspectiva.

2. Regiunea Crisana-Maramures reuneste judetele Bihor, Salaj, Satu Mare si Maramures ale celor doua provincii istorice. Centrul sau polarizator de

mare perspectiva este orasul Satu Mare, cu numeroase valente de „loc

central” în raport cu celelalte trei centre judetene, unele dintre ele (Oradea,

Baia Mare) cu o pozitie usor superioara în ceea ce priveste nivelul actual

de dezvoltare. Conectivitatea ridicata si pozitia geografica favorabilatîi

sustin însa aspiratiile pentru o capitala regionala de reala perspectiva.

3. Transilvania de Nord include judetele Cluj, Bistrita-Nasaud, Mures si

Harghita, centrate pe doua axe de dezvoltare, ale Someselor si Muresului.

Polul sau de gravitatie ramâne Cluj-Napoca, centru urban cu o aura

istorica si culturala recunoscuta.

4. Transilvania de Sud se suprapune spatial judetelor Covasna, Brasov,

Sibiu, Alba si Hunedoara. Capitala sa este mai dificil de fixat, Brasovul,

Alba Iulia si Sibiul concurând fiecare cu propriile atuuri. Noi optam pentru

Sibiu din motive de centralitate optima si conectivitate sporita.

5. Banatul are drept osatura provincia istorico-geografica cu acelasi nume,

compusa din judetele Arad, Timis si Caras-Severin. Timisoara se

detaseaza ca pol de crestere în competitia resedintei regionale, în

comparatie cu Aradul sau Resita.

6. Oltenia conserva spatiul vechii provincii istorice omonime, cu actualele

judete Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Vâlcea. Municipiul Craiova este un

centru polarizator de drept si fara concurent.

7. Muntenia de Nord asociaza, într-un tot integrat, judetele Arges,

Dâmbovita, Prahova si Buzau. Cu o pozitie privilegiata, geografica si în

privinta rangului urban, se impune, ca pol de dezvoltare, orasul Ploiesti.

Axa urbana Buzau-Ploiesti-Târgoviste-Pitesti da consistenta sistemului

spatial, articulându-l functional.

8. Muntenia de Sud cuprinde, în primul rând, zona metropolitana Bucuresti-

Ilfov si judetele Teleorman, Giurgiu si Calarasi. Situatia actuala, a unei

„regiuni în regiune” este cu totul neproductiva si generatoare de mari

disfunctii, judetele dunarene sus-mentionate gravitând spre capitala tarii,

Bucuresti, si nu spre Ploiesti, ales drept sediu administrativ al Regiunii de

Dezvoltare Sud (Muntenia).

9. Dunarea de Jos se contureaza la interfata provinciilor istorice Muntenia si

Moldova, reunind judetele Galati, Braila, Vrancea si Ialomita. Topicul are

acoperire în istoria locurilor, iar polul de dezvoltare este binomul Galati-

Braila, unic în tara prin tendinta de jonctiune urbana.

10. Dobrogea este singura regiune a României unde delimitarea naturala este

fara echivoc, cursul Dunarii si Litoralul fixându-i limite transante.

Constanta nu are rival în ceea ce priveste capitala aleasa.

3. Argumente

- Regiunile propuse întrunesc, din punct de vedere structural si functional,

trasaturile entitatilor spatiale de program cu însusiri sistemice, considerate

a fi cele mai adecvate în practica planificarii si amenajarii teritoriale. Ele se

încadreaza, fara exceptie, din punct de vedere al numarului de locuitori, în

ecartul taxonului spatial european NUTS 2 (între 800.000 si 3.000.000

persoane);

- Limitele regiunilor, trasate pe baza unor criterii multiple (functional,

structural, mental) urmeaza, în pondere covârsitoare, linia de difluenta a

vectorilor purtatori ai principiilor dezvoltarii în fiecare unitate geografica în

parte;

- Baza de sustinere a dezvoltarii economice a tuturor regiunilor este

constituita din resurse ale solului si subsolului diversificate, problema care

se pune fiind buna gestiune si exploatarea lor în interesul locuitorilor

acestora;

- Regiunile propuse au în arhitectura lor, fara exceptie, poli de crestere

si/sau axe de dezvoltare ce vor asigura, strategic si logistic, conditiile

necesare afirmarii economice si sociale a teritoriului subordonat;

- Toate regiunile propuse au între limitele lor puternice centre universitare,

în laboratoarele carora înfloresc premisele inovarii si disiparii acesteia în

teritoriul limitrof – conditie sine qua non a dezvoltarii competitive în actuala

perioada;

- Varianta de divizare teritoriala propusa conserva zestrea spirituala, istorica

si culturala a vechilor provincii istorico-geografice, inclusiv prin topicele

atribuite, pe care o ajusteaza în structuri conforme cu principiile stiintific

decantate ale regionalizarii din secolul în care traim.

Astfel, Transilvania, constituita, istoric vorbind, din 10 judete, a fost divizata în

doua regiuni echilibrate, Transilvania de Nord si Transilvania de Sud, cu o agregare structurala si functionalitate mult mai bine conturate. Au rezultat doua entitati teritoriale cu standarde de dezvoltare optime (raportate la România), cu sisteme urbane multinodale si axe de gravitatie efervescente.

În mod similar, Muntenia, încadrata preponderent în Regiunea de Dezvoltare

Sud, ofera prilejul unei restructurari teritoriale mult mai armonioase prin instituirea a doua regiuni (Muntenia de Nord si Muntenia de Sud), ambele cu o dinamica economica sustinuta. Subliniem necesitatea imperioasa a creionarii regiunii Muntenia de Sud, având ca pol de crestere municipiul Bucuresti, din mai multe motive, si anume: spre Bucuresti graviteaza functional toate cele trei judete

dunarene (Teleorman, Giurgiu si Calarasi); prin atasarea acestora la Bucure􀀃ti,

standardul de dezvoltare al întregii regiuni creste vizibil; Bucurestiul câstiga un

hinterland care, în contextul edificarii canalului spre Dunare, îi va consfinti statutul de capitala dunareana, asemanator Vienei, Budapestei, Belgradului sau Bratislavei.

Regiunea Dunarea de Jos are menirea de-a valorifica potentialul unui teritoriu

care graviteaza spre binomul urban Galati-Braila, dar si al fluviului Dunarea în

general, strategia de dezvoltare a întregului bazin dunarean fiind în curs de

elaborare la nivelul organismelor de resort ale Uniunii Europene.

„Capitalele” viitoarelor regiuni au fost alese, în majoritatea absoluta a

cazurilor, dintre orasele cu atribute functionale si rezonanta istorica si culturala certa, detasate fata de cele ale eventualelor contracandidate. Singurele exceptii, Sibiul si Satu Mare au fost propuse pornind de la pozitia lor favorabila în teritoriu,

asemanatoare unui „loc central”, cu facilitati recunoscute de conectivitate în teritoriul aferent. Brasovul sau Alba Iulia, respectiv Oradea si Baia Mare, orase cu o aura istorica superioara, dar situate spre periferia propriilor regiuni, îsi pastreaza însa nealterata functia de poli regionali de crestere, ce vor influenta benefic ascensiunea economico-sociala a unitatii în ansamblu, conceptul dezvoltarii policentrice fiind de mare actualitate în spatiul european.

(Documentatie publicata în ziarul Faclia din 4, 8 si 11 aprilie 2013

si în revistele Orasul si Terra, nr. VII respectiv LXIV)