MARESALUL ION ANTONESCU

Maresalul Ion Antonescu - a trăit, a luptat și a murit ca un erou. Romanii nu-l vor uita niciodata!

În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei, sunt nume care au făcut istorie, și sunt instituții sau străzi care ne amintesc de asta: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca și eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins sau au fost învinși, dar au rămas în memoria românilor ca și adevărați lideri, ca și exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce vor veni. Și care au venit și vor veni, fie că ne place sau nu.

Totuși, în istoria noastră există un personaj tragic și eroic care se ridică la nivelul celor mai sus menționați, dar nu are numele înscris pe bulevarde sau străzi, nu sunt instituții sau școli care să-i poarte numele, nu este amintit în cărțile de istorie ca și un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc. Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: „Trăiască România!"

Nu, nu este o legendă, nu este ceva inventat, este un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României, iar numele lui este Ion Antonescu. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, acesta este mareșalul Ion Antonescu, o personalitate militară românească de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial ca și șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.

Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința, atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă?

 În 1919, în râzboiul româno-ungar, generalul Mărdărescu respinge atacul ungar peste Tisa și trece la contraatac, trecând Tisa pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trec voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului, mergând mai departe pentru a ocupa prin luptă Budapesta la 4 august 1919. Dar există un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand îl observă pe Antonescu stând modest de o parte. Se duce la el, îl îmbrățișează, apoi îi pune pe piept propria decorație, Ordinul Mihai Vireazu, spunându-i că acest rezultat este datorat lui, până la urma planurile contraatacului românesc erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

 Timpul a trecut, dar vremurile veneau tot mai grele. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următorului război mondial. Carol l-a închis într-o mănăstire, dar în 1940, după rapturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, l-a chemat ca și salvator și om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Faceți un exercițiu de imaginație, deși e imposibil, dar gândiți-vă doar o clipă cum ar fi fost dacă România ar fi avut la cârmă atunci unul dintre politicienii din ziua de astăzi!

 De aici, din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea, de când a obținut puterea în stat, încep polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui este analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii susțin că au fost făcute în interesul României, alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și o dezbatere serioasă, atât asupra lucrurilor bune, cât și asupra greșelilor. Dar nu am văzut pe nimeni care să arunce vreo urmă de îndoială asupra meritelor sale anterioare preluării puterii.

 De aceea, măcar pentru ziua de azi, 1 iunie 2013, când se împlinesc 67 de ani de la executarea sa, putem amâna controversele, amintindu-ne mai degrabă că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria. Îmi amintesc de relatarea unui fost deținut politic care vorbea despre modul cum a fost formată Divizia „Tudor Vladimirescu" din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au aceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestei divizii, rușii au pus-o să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând „Trăiască România!" Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor.

Un fapt este adevărat, în fața plutonului de execuție, Mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!

Cristian Negrea 31mai2013

Intrebare, pentru cei care stiu sa auda :

Daca intr-o zi, vine cineva cu influenta in lume, si afirma despre MOSHE DAYAN ca a fost un criminal de razboi, ca a savarsit tot felul de atrocitati impotriva arabilor etc. iar Statul Israel TREBUIE sa-l scoata din manualele de istorie, statuile lui trebuie inlaturate etc. cam, cum v-ati simti voi, cetateni ai Israelului!?
(Ceea ce am scris mai sus, ESTE doar o presupunere).

REGIONALIZAREA ROMANIEI

                                  REGIONALIZAREA ROMÂNIEI

Societatea de Geografie din România, înfiintata în anul 1875, a analizat, în

cadrul Conferinti Nationale, care s-a desfasurat la Timisoara, în perioada 24-26 mai 2013, propunerea de regionalizare a României elaborata de prof. univ. dr. Pompei Cocean, directorul Centrului de Geografie Regionala al Universitii Babei-Bolyai, din Cluj-Napoca, pe care Societatea noastra si-a însusit-o prin vot unanim si o înainteaza tuturor institutiilor si forurilor implicate în aceasta actiune de mare responsabilitate pentru dezvoltarea tarii în urmatoarele decenii, precum si mass-mediei nationale.

1. Scopul si criteriile regionalizarii

În orice loc si context s-a realizat, delimitarea regiunilor a fost si a ramas o

operatiune anevoioasa, fapt subliniat de cunoscutul geograf francez Pierre George prin cuvintele: „nimic nu este mai dificil ca a delimita în mod obiectiv o regiune”. Ea trebuie sa aiba, înca din start, un scop clar definit si sa se bazeze pe criterii stiintific prioritizate.

Scopul actiunii de regionalizare consta, înaintea oricaror altor deziderate, în:

- optimizarea functiilor teritoriului;

- gestiunea optima a resurselor sale;

- realizarea coeziunii teritoriale;

- materializarea în practica a programelor si a politicilor de dezvoltare;

- buna guvernanta teritoriala.

Conform celor mai noi opinii ale cercetatorilor stiintifici din domeniul regional,

operatiunea de regionalizare trebuie sa aiba ca finalitate delimitarea unor entitati

spatiale de program cu însusiri sistemice. Acest deziderat poate fi atins prin luarea în considerare, în mod imperios, a unor atribute definitorii ale teritoriului, devenite criterii indispensabile ale regionalizarii, cum ar fi:

- gravitatia (naturala si antropica) spre poli de crestere sau axe de

dezvoltare;

- existenta unei baze de sustinere a dezvoltarii durabile, constituite din

resurse ale solului si ale subsolului, bogata si diversificata;

- fluenta interna optima a vectorilor purtatori de masa, energie, bunuri si

interese;

- capacitatea ridicata de inovare si disipare a inovarii;

- raporturile favorabile (derivate din pozitia geografica, dar si din relatiile de

conectivitate deja instaurate) cu entitatile spatiale învecinate;

- spatiu mental bine consolidat.

De observat ca suprafata regiunii si numarul de locuitori, nu sunt neaparat

criterii fundamentale ale regionalizarii stiintific abordate, ele transformând teritoriul, prin delimitarile care le impun, în contextul neomogenitatii sale naturale, dar si antropice, recunoscute, într-un veritabil „pat al lui Procust”, generator, ulterior, de mari disfunctii.

Odata conturat teritoriul, dupa însusirile sus-mentionate, a doua problema

stringenta este stabilirea limitelor unitatii spatiale. Exista si în acest caz o serie de criterii ce se aplica riguros, si anume cel functional, peisagistic, structural sau

mental.

În general, limita regiunii se va suprapune liniei de difluenta a vectorilor

purtatori ai principiilor dezvoltarii, orice includere într-o regiune sau alta a unor areale care graviteaza spre alte sisteme de referinta fiind din start contraproductiva.

În sfârsit, o regiune functionala, cum se doresc a fi toate cele rezultate prin

procesul de regionalizare preconizat, trebuie sa corespunda unei choreme specifice (termen introdus de R. Brunet si O. Dollfus în monumentala lucrare Géographie Universelle, Paris, 1990, si semnificând un „alfabet al spatiului”) în care liniile de forta ale teritoriului pot sa se structureze organic, unde ariile efervescente urbane si rurale, care asigura fermentul dezvoltarii, sa contrabalanseze net ariile critice sau defavorizate, mai slab populate si dotate cu infrastructuri etc.

2. Regionalizarea administrativa a României (varianta)

Aplicând criteriile sus-mentionate la particularitatile structurale ale teritoriului

României, rezulta un numar de 10 regiuni (ilustrate în harta anexata), sinonime la tot atâtea sisteme spatiale cu un grad de functionalitate ridicat, dupa cum urmeaza:

1. Regiunea Moldova, suprapusa integral actualei Regiuni de Nord-Est,

include, în proportie semnificativa, cele doua provincii istorico-geografice

ale României, Moldova si Bucovina, având ca pol de crestere un oras

reprezentativ prin istoria si cultura sa, municipiul Iasi. Este o entitate a

carei dezvoltare se va centra pe axa de gravitatie a Siretului, un tronson

important al culoarului de circulatie est-europeana ce lega, în Evul Mediu,

Marea Baltica de Marea Neagra si care se va dinamiza în perspectiva.

2. Regiunea Crisana-Maramures reuneste judetele Bihor, Salaj, Satu Mare si Maramures ale celor doua provincii istorice. Centrul sau polarizator de

mare perspectiva este orasul Satu Mare, cu numeroase valente de „loc

central” în raport cu celelalte trei centre judetene, unele dintre ele (Oradea,

Baia Mare) cu o pozitie usor superioara în ceea ce priveste nivelul actual

de dezvoltare. Conectivitatea ridicata si pozitia geografica favorabilatîi

sustin însa aspiratiile pentru o capitala regionala de reala perspectiva.

3. Transilvania de Nord include judetele Cluj, Bistrita-Nasaud, Mures si

Harghita, centrate pe doua axe de dezvoltare, ale Someselor si Muresului.

Polul sau de gravitatie ramâne Cluj-Napoca, centru urban cu o aura

istorica si culturala recunoscuta.

4. Transilvania de Sud se suprapune spatial judetelor Covasna, Brasov,

Sibiu, Alba si Hunedoara. Capitala sa este mai dificil de fixat, Brasovul,

Alba Iulia si Sibiul concurând fiecare cu propriile atuuri. Noi optam pentru

Sibiu din motive de centralitate optima si conectivitate sporita.

5. Banatul are drept osatura provincia istorico-geografica cu acelasi nume,

compusa din judetele Arad, Timis si Caras-Severin. Timisoara se

detaseaza ca pol de crestere în competitia resedintei regionale, în

comparatie cu Aradul sau Resita.

6. Oltenia conserva spatiul vechii provincii istorice omonime, cu actualele

judete Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Vâlcea. Municipiul Craiova este un

centru polarizator de drept si fara concurent.

7. Muntenia de Nord asociaza, într-un tot integrat, judetele Arges,

Dâmbovita, Prahova si Buzau. Cu o pozitie privilegiata, geografica si în

privinta rangului urban, se impune, ca pol de dezvoltare, orasul Ploiesti.

Axa urbana Buzau-Ploiesti-Târgoviste-Pitesti da consistenta sistemului

spatial, articulându-l functional.

8. Muntenia de Sud cuprinde, în primul rând, zona metropolitana Bucuresti-

Ilfov si judetele Teleorman, Giurgiu si Calarasi. Situatia actuala, a unei

„regiuni în regiune” este cu totul neproductiva si generatoare de mari

disfunctii, judetele dunarene sus-mentionate gravitând spre capitala tarii,

Bucuresti, si nu spre Ploiesti, ales drept sediu administrativ al Regiunii de

Dezvoltare Sud (Muntenia).

9. Dunarea de Jos se contureaza la interfata provinciilor istorice Muntenia si

Moldova, reunind judetele Galati, Braila, Vrancea si Ialomita. Topicul are

acoperire în istoria locurilor, iar polul de dezvoltare este binomul Galati-

Braila, unic în tara prin tendinta de jonctiune urbana.

10. Dobrogea este singura regiune a României unde delimitarea naturala este

fara echivoc, cursul Dunarii si Litoralul fixându-i limite transante.

Constanta nu are rival în ceea ce priveste capitala aleasa.

3. Argumente

- Regiunile propuse întrunesc, din punct de vedere structural si functional,

trasaturile entitatilor spatiale de program cu însusiri sistemice, considerate

a fi cele mai adecvate în practica planificarii si amenajarii teritoriale. Ele se

încadreaza, fara exceptie, din punct de vedere al numarului de locuitori, în

ecartul taxonului spatial european NUTS 2 (între 800.000 si 3.000.000

persoane);

- Limitele regiunilor, trasate pe baza unor criterii multiple (functional,

structural, mental) urmeaza, în pondere covârsitoare, linia de difluenta a

vectorilor purtatori ai principiilor dezvoltarii în fiecare unitate geografica în

parte;

- Baza de sustinere a dezvoltarii economice a tuturor regiunilor este

constituita din resurse ale solului si subsolului diversificate, problema care

se pune fiind buna gestiune si exploatarea lor în interesul locuitorilor

acestora;

- Regiunile propuse au în arhitectura lor, fara exceptie, poli de crestere

si/sau axe de dezvoltare ce vor asigura, strategic si logistic, conditiile

necesare afirmarii economice si sociale a teritoriului subordonat;

- Toate regiunile propuse au între limitele lor puternice centre universitare,

în laboratoarele carora înfloresc premisele inovarii si disiparii acesteia în

teritoriul limitrof – conditie sine qua non a dezvoltarii competitive în actuala

perioada;

- Varianta de divizare teritoriala propusa conserva zestrea spirituala, istorica

si culturala a vechilor provincii istorico-geografice, inclusiv prin topicele

atribuite, pe care o ajusteaza în structuri conforme cu principiile stiintific

decantate ale regionalizarii din secolul în care traim.

Astfel, Transilvania, constituita, istoric vorbind, din 10 judete, a fost divizata în

doua regiuni echilibrate, Transilvania de Nord si Transilvania de Sud, cu o agregare structurala si functionalitate mult mai bine conturate. Au rezultat doua entitati teritoriale cu standarde de dezvoltare optime (raportate la România), cu sisteme urbane multinodale si axe de gravitatie efervescente.

În mod similar, Muntenia, încadrata preponderent în Regiunea de Dezvoltare

Sud, ofera prilejul unei restructurari teritoriale mult mai armonioase prin instituirea a doua regiuni (Muntenia de Nord si Muntenia de Sud), ambele cu o dinamica economica sustinuta. Subliniem necesitatea imperioasa a creionarii regiunii Muntenia de Sud, având ca pol de crestere municipiul Bucuresti, din mai multe motive, si anume: spre Bucuresti graviteaza functional toate cele trei judete

dunarene (Teleorman, Giurgiu si Calarasi); prin atasarea acestora la Bucure􀀃ti,

standardul de dezvoltare al întregii regiuni creste vizibil; Bucurestiul câstiga un

hinterland care, în contextul edificarii canalului spre Dunare, îi va consfinti statutul de capitala dunareana, asemanator Vienei, Budapestei, Belgradului sau Bratislavei.

Regiunea Dunarea de Jos are menirea de-a valorifica potentialul unui teritoriu

care graviteaza spre binomul urban Galati-Braila, dar si al fluviului Dunarea în

general, strategia de dezvoltare a întregului bazin dunarean fiind în curs de

elaborare la nivelul organismelor de resort ale Uniunii Europene.

„Capitalele” viitoarelor regiuni au fost alese, în majoritatea absoluta a

cazurilor, dintre orasele cu atribute functionale si rezonanta istorica si culturala certa, detasate fata de cele ale eventualelor contracandidate. Singurele exceptii, Sibiul si Satu Mare au fost propuse pornind de la pozitia lor favorabila în teritoriu,

asemanatoare unui „loc central”, cu facilitati recunoscute de conectivitate în teritoriul aferent. Brasovul sau Alba Iulia, respectiv Oradea si Baia Mare, orase cu o aura istorica superioara, dar situate spre periferia propriilor regiuni, îsi pastreaza însa nealterata functia de poli regionali de crestere, ce vor influenta benefic ascensiunea economico-sociala a unitatii în ansamblu, conceptul dezvoltarii policentrice fiind de mare actualitate în spatiul european.

(Documentatie publicata în ziarul Faclia din 4, 8 si 11 aprilie 2013

si în revistele Orasul si Terra, nr. VII respectiv LXIV)

SIMION DASCALU

                                  Simion Dascălu, expert al Comisiei Europene :

                "Există un grup infracţional, organizat pentru a ne fura resursele"

Interviu.

 Sunteţi expert independent al Comisiei Europene. Nu s-au supărat cei din Comisie pe dumneavoastră de când l-aţi „atacat” făţiş pe domnul Barosso ?

Nu, că lucrăm în zone diferite. Suntem foarte mulţi cei care îl tragem la răspundere pe „şeful cel mare”, iar dacă ar fi dorit să aibă o imagine pertinentă vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în România, ar fi putut s-o facă...Numai că iată că n-a avut nevoie. Urmează să-l dăm în judecată. Eu am discutat să facem o acţiune comună, noi cei peste 10.000 de semnatari ai unei petiţii, nemulţumiţi de acţiunile domnului Barosso. Am rămas stupefiaţi că domnul Ponta a trecut în cealaltă barcă, or în situaţia în care te duci acolo şi te trezeşti că mai ai pe încă unul în spate care trădează cauza , există posibilitatea să primeşti un altfel de răspuns, Şi-atunci am stat să ne gândim să vedem dacă domnul Ponta nu i-o fi spus domnului Barosso: „lăsaţi că rezolv eu cu domnii ăştia, nu vă mai bateţi capul cu ei !”...

Ce urmează? Pe cine daţi în judecată?

Chiar şi un singur cetăţean afectat în drepturile sale de deciziile Comisiei Europene sau ale Consiliului Europei  se poate adresa Înaltei Curţi a UE şi are dreptul la despăgubiri. Pe cine dăm în judecată? Pe domnul Barosso evident, pentru că aşa am făcut sesizarea la Comisie. Dar de data asta nu-i mai cerem nimic domnului Barosso, ci vom cere Înaltei Curţi Europene de la Luxembourg să-l sancţioneze. Considerăm că votul nostru de la referendum ne-a fost furat prin imixtiunea gravă a domului Barosso. Pe de altă parte, aveam activităţi în domeniul proiectelor europene, iar „invenţia” acestuia cu pragul, nereglementată în vreun fel de Uniunea Europeană, imixtiunea nepermisă în treburile interne ale românilor, trecerea peste votul nostru perfect legal au făcut ca eu să pierd şi pe plan financiar. A venit şi partea americană care s-a implicat la fel, dar mai întâi discutăm cu partea europeană. Şi în situaţia asta îl întreb pe domnul respectiv: „Bine domnule Barosso, votul meu de ce nu are importanţă, pentru că această Comisie Europeană, conform Tratatului, nu are atribuţiuni în acest sens?”

Şi atunci, eu îi dau conotaţie de nerespectare a drepturilor mele şi îi dau o valoare, pentru tot ce n-am putut eu realiza din această cauză - pensie, imposibilitatea accesării fondurilor pe programe de cercetare, din cauza unei guvernări incompetente MRU şi Boc, din cauza carora n-am obţinut cofinanţarea...- , aşadar o valoare reală, demonstrabilă, măsurabilă, bani pe care-i cer Comisiei Europene şi domnului Barosso- „ Plăteşte tu acum!”Îl acuz că prin acţiunea lui a impus un sistem în afara votului legal, sistem care pe mine şi pe multe milioane de români ne-a afectat direct.

Îl mai acuzaţi şi de apartenenţă la grup organizat, creat în vedere săvârşirii de infracţiuni, în speţă furtul resurselor strategice ale României, grup format din Băsescu, Gittenstein, Merkel, Barosso ?

Da , e vorba de „ghişeftul” lui Gittenstein..

Care „ghişeft” şi cum demonstraţi?

Păi simplu, că dacă se ţinea de partea de activitate diplomatică probabil că am fi avut şi noi beneficii ca simpli cetăţeni ; activitate a firmelor româneşti şi eliminarea vizelor. Dacă aceste lucruri erau rezolvate discutam altfel. Vă spun asta pentru că am avut contacte directe în Statele Unite cu firme din domeniul aeronauticii şi am avut relaţii până în anul 2000 cu ataşaţii comerciali ai ambasadei americane şi existau multe proiecte comune reciproc avantajoase...Dar se vede acum vreo schimbare? Avem  apoi problema pamânturilor rare, a materialelor speciale folosite în aeronautică şi aviaţie şi a energiei. Evident discutăm de Roşia Montană, de cupru, de petrol şi gaze ...Şi m-a bucurat poziţia adoptată de ministrul energiei care a declarat că nu mai putem mări preţul energiei, pentru că populaţia nu mai suportă acest lucru, iar industria dispare.

În situaţia asta trebuie regândită toată politica. Întâmplător am tangenţă cu aceste lucruri prin Centrul de Cercetare pe care-l conduc, creat tot în sprijinul dezvoltării regionale europene. Ne ocupăm şi de partea de energie. Povestea cu creşterea preţurilor se leagă şi de povestea cu domnul Barosso, de interesele doamnei Merkel...Suntem ţara cu rezerve energetice şi materiale speciale, dintr-un motiv sau altul încă neexploatate, neepuizate şi care o perioadă de timp oferă o anumită stabilitate pe acest domeniu. A apărut o luptă de la o decizie dată de Departamentul de Stat al SUA legată de materialele speciale şi pământurile rare.  Mai bine zis , în 2005 , fondurile  Pentagonului pentru materiale speciale s-au epuizat şi evident că trebuia găsită o soluţie. Din acest motiv, au apărut conflicte cu China. A fost un joc al Academiei de Ştiinţe americane şi al Departamentului de Stat al Energiei care au făcut aşa o mişcare politică , un studiu care a estimat că prin 2030 aceste resurse mondiale se vor epuiza. Şi-atunci eu emis două estimări de creşteri de preţuri,  paradoxal, exact în momentul declanşării crizei economice în 2007.

Efectul? Vedeţi preţurile actuale de pe piaţa noastră...Cine câştigă? Cei care investesc în energie. Clubul de la Roma estima şi el o creştere de preţ motivând că suntem prea mulţi pe planetă şi dacă se dezvoltă Africa, India şi China în acelaşi timp avem o problemă cu resursele. Mai pot fi găsite şi surse alternative, dar unii n-au drept la viaţă şi nu ştiu cine a stabilit acest lucru şi de ce. Şi pe această idee am ajuns şi noi să avem preţurile dictate în baza unor hotărâri din exteriorul României şi-aici intervine absurdul; de ce să am eu preţurile stabilite la bursa din Chicago, sau din Londra ? Pentru că eu produc energie la Bistriţa sau la Porţile de Fier. De s-o înstrăinăm şi noi să plătim alt preţ ? În Germania, în Cehia în Franţa, privatizarea în energie s-a făcut la un nivel de 15-20%. La noi de ce se face în unele cazuri până la 100%?

Şi-aici pun o întrebare în calitate de cetăţean. La noi de ce nu s-a făcut referendum în privinţa utilizării resurselor ? Că n-am auzit de-asemenea lucru. Aaa..că s-a spus că e bine să rămână la stat. Şi domnul Stat de când îşi ia dreptul să înstrăineze oricum şi de ce mă obligă pe mine să plătesc preţurile astea aberante, stabilite de alţii? Şi-atunci intervine întrebarea legitimă; „există vreun interes?’ Există!

Şi-ajungem la crearea de grupuri de interese. UE spune aşa; dacă unii s-au întâlnit şi-au stabilit ceva în comun , au încălcat legea concurenţei, căci nu mai vorbim acum de piaţă liberă ci de înţelegeri. Există o înţelegere între aceste persoane? Există. Care e elementul comun ? Băsescu , nu? Că se vede de la o poştă. Toţi susţin acelaşi lucru, vorbesc aceeaşi limbă.  Şi care-i interesul lui Băsescu ? Să le umple buzunarele...Că pe gratis nu cred c-o fac.  Ca să evite colapsul lor imediat cauzat de această creştere de preţuri, ei trebuie să găsească nişte resurse pentru o perioadă de douăzeci de ani , până vor dezvolta noile tehnologii, astfel încât actuala lor industrie existentă prin lume să nu sufere.

Şi-atunci îşi găsesc”parteneri”...

Păi le spun” şi-aşa nu sunteţi în stare să vă exploataţi resursele, să le folosiţi, uite, vă dăm noi ceva bani şi le luăm noi, apoi vi le dăm înapoi să le mai plătiţi o dată!”. Cam cum e contractul cu Chevron-ul în acest moment, care intră în aceeaşi categorie cu „ghişeft-ul” domnului Gittenstein. Să nu uităm că el a fost reprezentantul mai multor firme, printre care şi Lockheed Martin, implicată în scandalul”şpăgii” date unui prim ministru din Japonia care a şi intrat la puşcărie şi în scandalul Starfighter cu livrarea unor avioane de care nimeni n-avea nevoie, către Germania. Iar cu Chevron-ul problema este clară: am dat gazele de şist, de fapt de „şest”, printr-un contract în care scrie –foarte interesant- explorare, dezvoltare şi..exploatare! Cu liniuţe clare între ele, iar domnul de la Agenţia care-a dat licenţa spune: „nu domnule, e numai pentru explorare”. Păi amice, tu nu ştii să citeşti un contract? Eu am avut contracte semnate cu americanii privind livrarea unor avioane, şi dacă nu eşti atent, avocaţii din Franţa sau din America te păcălesc cu aceste fraze şi cuvinte şi trebuie să ceri clar definiţia diverşilor termeni.

Şi-au spus clar. Pentru statul român revine doar ce depăşeşte nu-ştiu-câte milioane de metri cubi producţie. Crede cineva că vor depăşi acea producţie? Niciodată. Or să spună”domnule, ştii de fapt, dumneata nu eşti în stare să scoţi, zăcământul este sărac” aşa că în loc de 30 de ani, îl vor scoate în 50 de ani şi nu primeşti niciun leu. Îţi vei cumpăra gazele tale la preţul impus de-afară.

Acum, întâmplător, ne ocupăm de surse spaţiale de energie pentru Agenţia Europeană. A ajuns acum să mă coste energia cât costă energia pe un satelit? Sau pe Lună sau pe Marte? Nu e absurd? Nu se poate ca preţul energiei pe kilowatt-oră să ajungă la asemenea cote. Atunci înseamnă că vin cu energia de-acolo şi mi-o instalez acasă, pentru că mi-o amortizez în 20 de ani – dar atenţie, ceea ce fac durează cel puţin 20 de ani şi nu mai trebuie să măresc preţul la energie folosind tehnologie spaţială- şi este o întreagă nebunie, pentru că noi ne producem singuri energia aici în ţară. Simplu , nu? Trebuie să ne trezim cumva pentru că cineva ne fură „ caşcavalul” de sub noi, cum se spune...

Revenind la grupul infracţional: aici, dacă interesul este convergent şi rezultatele duc la faptul că respectivii sunt beneficiarii acestor grupuri, pe mine, expert al Comisiei Europene, dacă văd că există o înţelegere între ei – nu mă interesează ce documente au semnat între ei –  efectul contează, rezultatele. Nu se poate să ai coincidenţe întâmplătoare, vorba americanului. Să ai acest comportament sincronizat, înseamnă că a existat undeva o organizare ca la carte. Şi ce spun eu? Există un grup infracţional organizat pentru a ne fura resursele. Dacă ni le-ar fi luat legal, însemna să mă întrebe şi pe mine şi pe dumneavoastră, să bată uşor la uşă şi cum a zis domnul ministru:” măi frate, declarăm la început că investitorii în energie vor da 51% din producţie pe piaţa românească”. Şi toţi exportă şi le mai şi plătim certificatele verzi. Nenorocirea e că aici au mers pe ideea pe care-au avut-o şi cei de la imobiliare care nu-şi construiau drumuri, conducte de apă, nu aduceau curent şi gaze după principiul”las’ c-aduce primăria”.La fel au zis şi ăştia că transportă pe infrastructura statului. N-au toţi loc pe „ţeavă”. E prea îngustă!

Marcel Bărbătei (Cotidianul)

Publicat Luni, 22 aprilie 2013

          

CANCERUL POATE FI INVINS

                            

                                        CANCERUL POATE FI INVINS

                                                     (Preluat de pe ‘net)

 În articolul acesta voi încerca să fiu cât mai explicit şi cât mai scurt. Ştiinţa din spatele acestei maladii e una foarte simplă.

  Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă). Sângele alimentează cu ''hrană'' toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp. Un nou-născut, pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele :). Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta "uleios" şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat - asemenea sângelui de către inimă -. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică - mişcarea muşchilor îl pune în mişcare -. Acesta este motivul pentru care transpir imediat ce încep să alerg, de exemplu. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman..... e ''o grămadă'' de celule.

  Sângele are un ph de 7,35 - 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână! În aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie; altfel, viaţa ar înceta în corpul acesta. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele fffff puţin. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare!

  Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin???? ........Aruncă toată aciditatea pe celule!!!!!!! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi :(.

   Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii (supranumite şi "uzine energetice", deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu - ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale!

   Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devine astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme. De obicei se transformă........ şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie. Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp. Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă. În cazul acesta, se ridică întrebarea: "Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar şi de globulele albe proprii??"

    Aici e partea interesantă: celulele au o inteligenţă proprie. Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru.

    Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh , Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule preembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.

  Celulele stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).

   Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce? Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită "tripsină". Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se "ascunde" acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ''parazit'' :))).

   Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, ... deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?...... Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ''stilul de viaţă'' şi de obiceiurile alimentare.

    Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece (!!!) ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul "cancer în faza I". Dacă în aceşti zece ani ţinem câteva posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici să nu ştim aceasta.

    Chimioterapia si radioterapia, ce fac???? Omoară celule canceroase!!!!! Fff bine, până aici.... Omoară, însă, şi celule sănătoase??!!! Haideţi să trecem cu vederea aceasta...... Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULELE ALBE!!!!!!!! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar. Acum intră în scenă ''medicamentele'' lui Dumnezeu. În multe fructe şi legume există nişte ''coloranţi''. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urmat de colorantul roşu şi de cel galben.

   Să vedem modul de funcţionare!!! ..... Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie, deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute, vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două. Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceastî otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!! Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea. Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi îl va duce în ficat.

   Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat.

    Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac!!

Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie - stimulată!! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.

    Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc - prin mişcarea limfei - otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.

    Iar acum, în încheiere, o părere personală - dacă vreţi, o credinţă a mea -: TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL , DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ !!!

   După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii - care, în sine însele, sunt pentru a "omorî" trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorate și celule sănătoase) - şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin "medicamentele" Lui: pentru SUFLET - credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP - plante şi fructe vii. În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie, neiertare, ... stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare. Dumnezeu vindecă sufletul ruinat ... şi salvează şi trupul - de multe ori, şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane ...

  Condiția este, El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul ! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism.

  Nu uita, planul Lui funcționează astfel: VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI !!!

 

  Concluzia:

In timpul postului religios sau, ori de cate ori dorim sa facem acest lucru, NU trebuie sa  mai consumam alimente de origine animala ci doar fructe si legume, de preferat, proaspete sau, DOAR fierte sau preparate prin coacere.

Se consuma zilnic, sucul a 3-4 lamai si 2-3 lingurite de pulbere de echinacee.

Zilnic, se face clisma cu cafea(dupa ce avem stabilit diagnosticul de cancer, clisma se face din ora in ora).

Zilnic se merge pe jos, cel putin, 30 de minute.

Psihicul trebuie educat, in fiecare clipa, pentru “credinta, dragoste si iertare”.

:

GAZELE DE SIST

Am urmarit aseara, 27.05.2013, o emisiune la un post de televiziune, despre "gazele de sist". Au fost doua curente, unul "pentru" si altul "impotriva". Lasand la o parte subiectul in sine, la care voi reveni mai jos, m-a deranjat enorm, atitudinea celui care reprezenta consiliul judetean, deci cea mai mare autoritate locala a comunitatii care, cu o nonsalanta vecina cu nesimtirea, a raspuns unui cetatean de-acolo, la intrebarea : "De ce si-a schimbat opinia acum, cand el a fost ales de cetateni tocmai, pentru ca a militat, in campania electorala, pentru interzicerea exploatarii gazelor de sist!?", cu o nesimtire crasa : " Este adevarat ca in campania electorala a protestat, impreuna cu cetatenii, pentru interzicerea exploatarii gazelor de sist dar, dupa aceea, el  s-a informat(!?) si a discutat cu specialistii(!?) si, a ajuns la concluzia, ca aceasta activitate economica este benefica pentru comunitatea locala si, ca el este de-acord cu aceasta!?". Daca ar fi fost posibil, acest individ ar fi trebuit alungat imediat, la propriu, din acea comunitate. Pentru ca, nu este posibil sa-i prostesti pe fata, pe oameni. Cu alte cuvinte tu, TICALOSULE ai fost de-acord cu concetatenii tai pana te-au ales apoi, datorita unor interese, nu mai conteaza de care, tu "te sucesti"!?. Cel mai bine si, mai pe intelesul tuturor a vorbit reprentantul bisericii, un preot de toata isprava, care a spus ca, intre un castig material si VIATA, el va alege, INTOTDEAUNA, pe cea din urma. Ce poate fi mai frumos si mai inaltator! Superb!.
Acum revenind la explicatiile tehnice, pe care le-au adus specialistii geologi, invitati la acea emisiune, m-au convins cei care au adus argumente impotriva exploatarii gazelor de sist. Celalalt geolog (din fericire, a fost doar unul) a incercat, fara succes, sa aduca argumente pentru aceasta activitate economica dar, s-a incurcat in explicatii, care au fost demontate stiintific, de un fost student de-al sau.
Parerea mea, la argumentul celor care sunt de-acord cu exploatarea gazelor de sist, pentru ca Romania sa devina, chipurile, "independenta din punct de vedere energetic" (Independenta, pe dracu. Va rog sa-mi scuzati expresia, dar ea reflecta, cel mai bine, starea de spirit in care ne-au adus acesti TICALOSI care, nu au niciun Dumnezeu, in dorinta lor de a ramane la putere. Pentru acest deziderat, ei tradeaza, fura, omoara, distrug etc. tot ce le sta in cale.) este ca, asa cum inaintasii nostri au trait sute de ani, exploatand resursele  naturale, care nu distrug mediul natural, asa trebuie sa facem si noi, pentru a lasa urmasilor nostri, conditii optime de viata. Chiar daca nu vom fi "independenti energetic", vom supravietui, asa cum au supravietuit si parintii nostri, "la o adica",  incalzindu-ne cu lemne si cu tot felul de produse ramase in urma exploatarii pamantului, daca nu vom fi in stare sa punem "la lucru" Soarele, Vantul, Apa etc,(intentionat am scris, cu majuscule). Dar eu sunt convins ca, inteligenta romaneasca, asa cum demonstreaza, la fiecare "confruntare" internationala in domeniu, va gasi solutiile optime pentru a trai civilizat si a consuma acele resuse nepoluante sau cu o poluare acceptabila. Trebuie doar, ca noi, oamenii responsabili, sa "dam peste mana" acestor TICALOSI (indiferent din ce tara provin) care, in dorinta lor de imbogatire, sunt capabili sa DISTRUGA pana si conditiile minime necesare vietii.
M-am gandit, in ultima vreme ( tot citind tot felul de "scenarii" care apar pe 'net) : "Daca TICALOSII acestei planete vor, intentionat, sa imputineze populatia Romaniei pentru a face loc aici ,in aceasta tara bogata si frumoasa ( pe care, in ultima vreme, o lauda pana si Printul mostenitor al Regatului Unit al Marii Britanii si, nu numai), unor populatii care, nu prea isi gasesc locul pe acest Pamant!?"

ROSIA MONTANA

  

   

                                        Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române:

                           "Ar fi de neconceput ca statul român să-şi cumpere propriul aur"                    


 Interviu:

Cu mici excepţii, decidenţii politici hotărăsc în numele nostru, fără a se consulta cu specialişti din diverse zone de activitate. De ce această ruptură între decident şi specialist?

Desigur, în unele ţări, şi mai ales în ţările avansate, decidenţii se consultă - cel puţin - cu specialiştii şi mai şi ţin cont de părerile acestora. Şi putem începe cu preşedintele Statelor Unite, care e cel mai puternic om din lume. Are un consiliu de specialişti din toate domeniile, unii dintre ei laureaţi ai premiului Nobel, şi cred că nu ia decizii, mai ales în zona ştiinţifică, fără să ţină cont de părerile acestui consiliu. De altfel, preşedintele american primeşte din doi în doi ani un raport foarte stufos, cu multe anexe, despre starea cercetării şi învăţământului din Statele Unite şi din toate statele lumii, cu informaţii şi date. Sigur, el nu va citi 2.000 de pagini, dar prin consilierii care sunt la curent cu ceea ce se prezintă în rapoarte, este în cunoştinţă de cauză atunci când ia decizii. Ca să nu mai vorbim de consultările permanente pe care le are cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi cu Academia Naţională de Ştiinţe. Acolo, la nivel înalt, decidenţii ţin cont de părerile specialiştilor... Dar, sigur, toate aceste lucruri diferă de la o ţară la alta.

Eu cred că ruptura se produce din următorul motiv: oamenii politici sunt legaţi de aceste termene scurte ale mandatului, de 4 sau 5 ani între perioadele electorale, şi-atunci ei trebuie să se ocupe de problemele curente pe termen scurt şi să-şi asigure un prestigiu care să le permită o nouă candidatură. Însă, pe termen mediu şi lung, specialiştii pot să-şi permită să vină cu proiecte, programe şi soluţii viabile şi chiar fac acest lucru. Şi-atunci se impune aici un dialog concret între cele două paliere care nu se intersectează.

Dar instituţia pe care o conduceţi are deja o sumedenie de rapoarte întocmite. Ar trebui doar să le citească cineva...

Academia este solicitată de multe ori de guvern, de ministere, de unele instituţii centrale, de Parlament, să-şi exprime părerea în legătură cu unele proiecte de lege, sau când s-a elaborat strategia naţională după integrarea în Uniunea Europeană, Academia a fost un partener. La Academie s-au mai discutat şi regionalizarea şi proiectul de modificare a Constituţiei. Însă am creat doar un cadru de discuţii, un schimb de păreri, fără a veni cu propuneri concrete, însă au rezultat concluzii utile. Desigur, nu toate concluziile sau părerile pot să placă anumitor grupuri şi de-aici intervine nepotrivirea între ceea ce-ar trebui să se facă şi ceea ce se face în cele din urmă.

Nepotrivirea aceasta „de caracter” s-a manifestat şi în cazul variantelor de exploatare a resurselor naturale ale României?

Resursele naturale pot fi o cale de îmbogăţire a unei ţări şi multe ţări au reuşit acest lucru. Ideea e să le exploatezi inteligent... Academia Română a participat la comisia de la Ministerul Mediului care a evaluat proiectul de la Roşia Montană. A fost o solicitare oficială. În ceea ce priveşte gazele de şist, în primul rând am vrut să ne dumirim cu privire la tehnologie, pentru că părerile sunt împărţite în literatură, în presă, în rândul specialiştilor. Americanii se pare că folosesc cu succes această tehnologie, Europa e mai reticentă şi chiar se opune... Depinde şi de teren. În America au suprafeţe uriaşe, pot deschide exploatări departe de zonele foarte populate, pe când în Europa e înghesuială şi în special în România sunt cu totul alte condiţii; densitate, habitat natural, zone protejate, situri arheologice. Şi-atunci, în funcţie de această situaţie, ar trebui judecate lucrurile.

În legătură cu exploatarea inteligentă. Ţările arabe şi alte ţări, din Orient mai ales, nu încasează de la investitori doar redevenţe - care oricum la noi se preconizează a fi foarte mici -, ci se aplică aşa-numitul procedeu de împărţire a producţiei -„production sharing agreement”. Aurul, petrolul, gazele, nichelul şi multe altele sunt în proprietatea statului care le are în subsol. Pentru a le valorifica trebuie să se adreseze unui investitor, străin sau naţional. Să zicem, aurul; îl scoţi din pământ, este proprietatea statului. Dau investitorului atât cât să-şi acopere cheltuielile de investiţie, de exploatare şi un profit rezonabil, să fie atrăgător pentru el. Restul, în principiu şi în fapt, aparţine statului. Şi-atunci, unele ţări reţin 80% din producţie în favoarea statului. Ar fi bogate ţările arabe cu o redevenţă de 2-4% din petrol? Din contră! Asta ar trebui şi la noi să se întâmple. Dacă exploatăm aurul în condiţii de deplină siguranţă din punctul de vedere al mediului, al protecţiei arheologice şi-aşa mai departe.

Dacă exploatăm acest aur, tot surplusul după ce scădem cheltuielile menţionate ar trebui să intre în Banca Naţională. Ar fi de neconceput ca Banca Naţională, Statul Român să-şi cumpere propriul aur. Deci, subliniez, avem nevoie de o exploatare inteligentă a resurselor vitale ale României. Sunt lucruri care pot fi gândite din timp şi negociate, nu lăsate la voia întâmplării.

Mai trebuie un dram de moralitate şi verticalitate...

Când avem probleme de corupţie, lucrurile stau cu totul altfel.

 Pe lângă resurse, s-au mai ivit „peste noapte” două teme: regionalizarea şi modificarea Constituţiei. De ce atâta grabă?

Personal, nu cunosc toate aspectele legate de regionalizare, dar părerea mea este că nu trebuie să ne grăbim. Judeţele sunt şi ele nişte regiuni. Gruparea judeţelor nu cred că trebuie făcută formal, creându-se un strat între judeţ şi administraţia centrală. S-ar crea un sistem birocratic suplimentar. Ele pot colabora, formându-se nişte consorţii, pentru o problemă concretă de interes zonal. Există riscul ca totul să se facă pe hârtie, iar profitul să nu fie foarte substanţial. Se pare că vor fi două centre de centralizare. Există acum aceste regiuni economice, însă nu s-a văzut până acum efectul lor.

N-ar fi trebuit întrebată populaţia dacă vrea regionalizare?

Eu cred că până la urmă va fi întrebată printr-un referendum sau prin dezbateri extinse. La fel şi în problema Constituţiei. Sunt lucruri care trebuie schimbate, însă trebuie procedat cu calm, cu răbdare, cu inteligenţă. Nu trebuie să ne pripim numai de dragul de a schimba ceva.

Avem totuşi cu adevărat nişte priorităţi naţionale?

Asta nu e clar totuşi la noi, care sunt priorităţile naţionale. Se vorbeşte despre sănătate, cercetare, apărare, educaţie, toate sunt priorităţi, dar când se ajunge la împărţirea banilor, atunci se merge după capacitatea de influenţă a celui care solicită. Şi-ajungem la cele spuse mai înainte, la dezvoltarea pe termen mediu şi lung. Eu am fost surprins când s-a discutat în Parlament bugetul şi s-a venit cu zeci şi zeci de amendamente referitoare la biserici, mânăstiri, clopotniţe etcetera... Foarte puţine despre şcoli, pentru că în orice comună oamenii sunt mai dispuşi să contribuie la biserică decât la şcoală. La ţară, în ziua de azi sunt puţini copii şi de aici apare o situaţie oarecum deformată. Eu nu sunt împotriva finanţării bisericilor, dar lucrurile trebuie bine cântărite. Avem exemplul Coreei de Sud: acum câteva decenii erau acolo 60 de doctori în ştiinţă, un număr foarte mic. Era o ţară subdezvoltată. În Statele Unite erau vreo 600 de coreeni cu titlu de doctori formaţi şi specializaţi acolo. Un preşedinte al Coreei -preşedintele Park dacă nu mă înşel - dictator, e adevărat, pentru că altfel nu putea să facă ce a făcut, a decis să aducă din Statele Unite cât mai mulţi specialişti formaţi acolo; pentru asta le-a creat nu condiţii, ci privilegii. Adică salarii care să le permită un nivel de trai comparabil cu cel de peste Ocean.. Viaţa era mai ieftină în Coreea, deci nu era nevoie de salarii la nivelul american. Locuinţa, transportul gratuit, slujbă pentru soţie, şcoala pentru copii gratuită şi condiţii de lucru, de cercetare, laboratoare, biblioteci etcetera, astfel încât, după un număr de ani, iată, Coreea de Sud a ajuns pe piaţa mondială cu produse de inovaţie, creaţie proprie.

Thailanda, o ţară care era la acelaşi nivel cu Coreea de Sud în acelaşi an, a decis altfel: să deschidă porţile pentru investitorii străini, care au venit, au deschis firme, fabrici, cu tehnologii străine, iar când pleacă, pleacă de tot. Thailanda nu este prezentă pe piaţa mondială cu produse de concepţie proprie, iar PIB-ul Thailandei este astăzi de 6 ori mai mic decât cel al Coreei de Sud, deşi au pornit de la acelaşi nivel. Se vede astfel rolul investiţiilor în ştiinţă, în cercetare şi al libertăţii cercetătorului de a gândi şi de a face ceea ce crede el că trebuie să facă, iar din ceea ce produce cercetarea rezultă, până la urmă, ceva util şi care poate avea succes comercial.

Presupunând că de mâine aţi fi, să zicem, şeful guvernului României. Care ar fi priorităţile? Care ar fi primele lucruri pe care le-aţi face şi unde ar trebui să fie capătul de drum?

Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva şi refuz să mă gândesc.

Să zicem că aţi fi obligat... Cu pistolul la tâmplă!

He, he... nu aş face nimic de capul meu, m-aş sfătui cu oamenii competenţi în domeniile în care ar trebui rezolvate lucruri la acest nivel. Pentru economie, pentru ştiinţă, pentru învăţământ, pentru sănătate, nu pe o scară foarte largă. Pentru că dacă aplici democraţie excesivă nu ajungi la nici o concluzie, sunt prea multe păreri, prea multe idei. Dar un grup de oameni înţelepţi şi bine selecţionaţi, care să deţină informaţia şi care pe baza informaţiei existente, în literatură, în cunoştinţele lor, pe baza comparaţiei cu ceea ce fac alţii, să tragă concluzii, ar putea fi de mare ajutor. Am impresia că noi, în România, de multe ori în cei 23 de ani ne-am grăbit să aplicăm idei poprii, fără să ne uităm cum procedează alţii. De ce am făcut retrocedările acestea care s-au făcut în mod cu totul şi cu totul dezordonat, pe baza ideii de restituţio in integrum?... Care e bună, dar cui dai? Unor stră-strănepoţi care nici nu şi-au cunoscut strămoşii, dar vin acum cu acte, de multe ori false? Sau dai numai pe linie directă, la fii, nepoţi, dar nu la a 4-a, a 5-a generaţie? Unele ţări precum Ungaria au fost foarte reticente în aceste restituiri şi nu au dat înapoi chiar oricui, oricum şi orice. Nu este în regulă!

( Marcel Bărbătei-Cotidianul)