De aproape 24 de ani se tot chinuie clasa noastra politica sa "democratizeze" Romania si sa aduca prosperitate populatiei care traieste in aceasta tara. Rezultatul? O tara aproape distrusa, din punct de vedere economic, cu institutii fundamentale (puterea judecatoreasca, Parlamentul etc.) cu o credibilitate foarte mica, din partea populatiei, cu o coruptie generalizata, cu o evaziune fiscala foarte mare, cu sistemul educational in perpetua reforma, asisderea si cu sistemul sanitar etc.
Cand a castigat alegerile Emil Constantinescu cu alianta CDR, mi-am pus o mare speranta, ca lucrurile vor evolua intr-o directie buna, cand a venit basescu(intentionat am scris asa, pentru ca, nici nu ar merita sa i se pronunte numele, dupa cat rau a facut acestei tari) am zis ca, poate o face el ceva. Acum, putem trage concluzia, ca nici unul, ori nu a dorit, ori nu a putut sa faca binele pe care il asteptam de prea multa vreme, pentru Tara si, implicit, pentru noi, ca oameni traitori pe aceste pamanturi. In schimb, ce se observa "de la o posta", cu ochiul liber, este ca MAJORITATEA POLITICIENILOR, CARE AU FOST LA GUVERNARE, S-AU IMBOGATIT NEMASURAT !? Ce deducem de-aici? CA AU FURAT "CA-N CODRU" ! Si-atunci, cum sa mai ai incredere atunci cand, ti se tot spune, ca va fi mai bine!? Cum sa mai ai incredere, in oamenii politici, cand vezi ca nu se respecta Constitutia Romaniei si, celelalte legi, tocmai de cei care, fac legi si, de cei care, trebuie sa asigure aplicarea lor!? ACESTA ESTE UN STAT MAFIOT ! Ii vezi toata ziua pe la televizor, ca "dau din gura" si, ne prostesc pe fata, pentru ca... ceea ce spun este corect. Numai ca, dupa aceste dezbateri televizate, ei isi vad mai departe de interesele lor transpartinice, iar noi ramanem in asteptarea "miracolului". Adica, sa avem un loc de munca platit decent, un sistem educational performant, un sistem de sanatate, la care sa te duci cu incredere, ca "te faci bine" si, nu te imbolnavesti de "altele" sau, iesi de-acolo "in patru scanduri", un sistem judiciar care sa-ti faca dreptate, CU ADEVARAT, nu sa te condamne, pe baza probelor "indirecte" sau, pentru "a da un exemplu" pentru UE, o Armata bine inzestrata, o Politie bine dotata si incadrata 100%, o presa, cu adevarat libera, care sa apere cetatenii tarii, nu interesele unor "gasti"(ca tot e la moda cuvantul) etc.
Sunt atat de "imposibile" cerintele de mai sus? Eu cred ca NU! Numai ca, din patru in patru an, vin cam aceiasi oameni politici si, ne tot mint "c-o sa faca si, o sa dreaga", pana ajung "la butoane" dupa care, fac ce stiu ei mai bine adica, mai nimic, pentru alegatori si, FOARTE MULT pentru ei, "alesii neamului". Cand apare cate unul, din cei noi intrati in politica, cu niste propuneri cu adevarat corecte si rezonabile, care le incurca "afacerile lor transpartinice", il ataca din toate partile, pana respectivul, bumacit, se lasa pagubas sau, se inregimenteaza si el "smecherilor", ca sa poata supravietui, din toate punctele de vedere.
Solutii sunt, pentru a iesi din acest cerc vicios dar, NU SE VREA!?
Si, pentru ca tot este in actualitate scandalul de la bacalaureat, pun si eu o intrebare: "De ce nu se introduc examenele de admitere la licee si facultati!?". Ia sa vedeti, cum s-ar rezolva, imediat, toate problemele "de spaga". Dar repet, NU SE VREA!?
In legatura cu sistemul sanitar una din solutii ar fi, ca TOTI asiguratii sa plateasca, functie de veniturile pe care le au. De ce sa plateasca, numai o parte a populatiei!? Mai suntem, in asa zisul "comunism" si, nu stiu eu?
In concluzie, ca treburile sa "mearga" in Romania, adica sa fim si noi o tara normala "ca afara", ne trebuie conducatori responsabili, cinstiti, corecti, profesionisti, PATRIOTI, cu dragoste de oameni etc.
Am vazut zilele trecute, o statistica cu salariile unei categorii sociale, mai exact a cadrelor didactice, comparativ cu veniturile omologilor lor din UE. Am vazut ca Cehia (fosta tara "comunista" ca si noi) are niste venituri, ale cadrelor ei didactice, de aproximativ noua ori mai mari decat omologii lor din Romania. Dar stiti de ce !? Pentru ca Cehia, printre multe alte atuuri, a avut un PRESEDINTE DE TARA, pe care l-a chemat HAVEL!? Cand vom avea si noi "Havelul nostru", atunci va fi bine, pentru toata suflarea romaneasca. Pana atunci, dragi compatrioti, "stati linistiti la televizor ca, politicienii nostri lucreaza pentru ei(pardon, am vrut sa spun pentru noi) !?"
Ma intreb: "Ce au in plus egiptenii, turcii, grecii si alte semintii si, noi nu avem !?"
DOREL VIŞAN: “Am învăţat să
vorbesc cu corpul meu”
Intreviu
“Mi-am luat,
imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat”
În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi
întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte
bolnav de o suferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul
dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj,
toată lumea a respirat uşurată. Acum, când norii negri au trecut şi sunteţi mai
în formă ca niciodată, ne gândim că minunea pe care aţi trăit-o le-ar putea fi
de folos şi altora. Cum s-a întâmplat?
Acum câţiva ani am
avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele
necesare s-a descoperit şi “bucuria” asta la ficat: hepatită cronică virală!
N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un
semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede,
căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la
os şi că trebuie făcut ceva de urgenţă, că altfel mă găt din lumea asta. Aşa că
am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost
suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un
medicament extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai
degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui
degeaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect,
într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total. În
perioada aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâmplătoare, a făcut să
cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre
medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară.
Aşa am ajuns să-mi planific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om
vindecat.
Să le luăm pe rând, aţi înţeles, la un moment
dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră
sau că este incapabilă să rezolve toate problemele medicale pe care le aveaţi…
Da, am înţeles şi am
simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am
hotărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva
despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până
atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile,
învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste
metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, “să vorbesc” cu
el. Pe orice organ poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti
cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am urmat
mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în paralel, am aplicat tehnici
orientale de echilibrare, de energizare, de setare a ficatului. Se spune
că există o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poţi să-i ordoni să
se alinieze la un standard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te
porţi frumos. Inima este regele, plămânii – statul major, vezica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de miniştri, stomacul
este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii,
debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poate nu le-am
spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la
boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi
l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apărare, ca aceea a unei broaşte
ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită
respiraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la
el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi
bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul
ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte “oameni” ai mei, aliaţii mei,
care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor,
adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E
ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai
veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu
mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am
procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au
atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După
alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un
laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: “Virus hepatic
nedetectabil”. Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi
i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie
şi aşa a fost. Asta înseamnă să planifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi
aşa va fi. Aşadar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, programul acela
chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina
alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi
oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat
vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.
Spusă aşa, sub forma unei poveşti, vindecarea
pare foarte simplă. Chiar aşa să fie?
Dacă crezi în puterea
minţii tale, în puterea gândului, chiar aşa este. Numai că trebuie să fii
perseverent în aplicarea acestor metode şi să nu le întrerupi total niciodată.
Chiar şi după ce ai primele semne de vindecare, trebuie să le mai practici. În
cazul meu, lucrurile s-au complicat în sensul că tratamentul cu interferon a
avut nişte efecte secundare extrem de neplăcute. Mi-a distrus un genunchi
total, piciorul s-a umflat şi s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker,
care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii alopaţi care m-au văzut mi-au spus
că soluţiile în cazul meu erau puncţia, operaţia şi un genunchi de plastic.
I-am spus unui profesor de la Bucureşti că aş vrea să încerc nişte metode
complementare de tratament, care se bazează pe concentrare, meditaţie,
vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar profesorul mi-a spus că acelea
sunt nişte prostii în care el n-are încredere. Dacă am văzut că aşa stau
lucrurile, că toţi îmi spun de baston şi de cărucior, am venit aici la ţară, la
mine, la Mărtineşti şi zilnic mi-am făcut automasaj, presopunctură, gimnastică,
reglare energetică şi multe altele încă. După 6 luni a început să se
stabilizeze situaţia oarecum, piciorul s-a dezumflat şi încet, încet şi-a
reluat activitatea. Când m-am dus la profesor la Bucureşti, la control, el mi-a zis: “Ai
văzut domnule, ce bine ţi-au făcut medicamentele pe care ţi le-am prescris, îţi
mai dau încă şase luni de tratament.” Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am
luat nici pe primele, aşa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am
revenit acasă şi am reluat tratamentele complementare, am făcut şi masaj în apă
sărată la Turda şi într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese
doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctoriţa mi-a spus că nu se va
închide, că aşa e boala şi că, chiar dacă se închide, apare apoi în altă parte.
Bănuiesc că dumneavoastră nu v-aţi mulţumit cu
un asemenea verdict şi că v-aţi pus iar armata de aliaţi să vă ajute, nu?
Să ştii că i-am pus
la lucru şi chistul a dispărut în 5 zile. I-am pus însă într-o altă formă decât
în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că
mulţi nu pricep şi batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă care
este binefăcătoare. Lumina violetă fiind la marginea spectrului are nişte
energii speciale. Linişteşte şi vindecă. De altfel, eu am practicat şi metoda
Silva de liniştire şi de ajungere în stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe
doctoriţă să-mi arate o imagine interioară a chistului. “Păi, degeaba vi-l
arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo şi nu mai
scăpaţi de el.” Am insistat să mi-l arate. “Domnişoară, i-am zis, numa’
arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu.” Mi-a arătat radiografia
genunchiului, ce avea o formă confuză şi o linie albă, unde era localizat
chistul. M-am dus acasă şi mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat
o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot
genunchiul şi nu se mai vede dunga aceea albă, a chistului. A doua zi, am
făcut acelaşi exerciţiu, îmi imaginam genunchiul tot violet, a treia zi, la
fel, a patra, la fel şi în a cincea zi chistul a dispărut. Dar cum e posibil, o
să mă întrebaţi şi vă răspund aşa cum mi-au spus şi mie alţii, mult mai
specializaţi decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut
prin minte. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a
corpului, (prin imaginarea culorii violete vindecătoare) celulele genunchiului
au făcut o întrebare la creier. “Şefule, aici s-a dat ordin că-i vindecat, dar
în spatele luminii nu e vindecat. Ce facem?” “Vindecaţi!” a zis creierul. Aşa
se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presupune să depăşeşti
emoţiile negative, să te concentrezi şi să te autocontrolezi în orice moment.
Eu pot acum să fac aceste exerciţii de autocontrol foarte repede, pentru că le
practic de multă vreme. Nici nu ştiţi cât este de mare puterea gândului.
Niciodată să nu spui că eşti bolnav. Niciodată să nu spui că eşti bătrân, sau
nefericit, sau supărat. Tot timpul să ai în faţă partea bună a vieţii, a
existenţei. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar aşa, “sunt sănătos, sunt
tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulţumit”.
“Boala se naşte în
minte şi tot acolo se vindecă”
În literatura, medicina şi filozofia orientală se afirmă că este
necesar să existe un echilibru în tot şi în toate;, credeţi că ceva din viaţa
dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?
Mintea mea a atras
boala. Boala se naşte în minte şi tot acolo se şi vindecă. Toţi avem păcate,
unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie,
egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere.
Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite. Dar poate că
mai intervin şi păcate ale înaintaşilor din cine ştie a câta generaţie. Totul
se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al
acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echilibrului între toate şi aceasta
se poate face prin puterea minţii. Ceea ce gândeşti, spun orientalii, aia eşti.
Boala apare mai întâi în minte şi tot în puterea minţii stă şi vindecarea ei,
dar şi salvarea în faţa provocărilor tot mai stresante ale timpului în care
trăim. Tibetanii au trei metode de apărare şi salvare de stres. Lăsaţi-mă să vi
le spun pentru că pot ajuta pe mulţi oameni. Prima este metoda antidotului:
dacă cineva se gândeşte la tine cu ură, tu trebuie să te gândeşti la el cu
iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă ţipă la tine, răspunde-i
liniştit. A doua metodă este aceea a conştientizării: dacă cineva te urăşte, tu
trebuie să înţelegi că ura este trecătoare, pentru că totul este zădărnicie,
după cum spune şi Ecleziastul. Şi-n momentul în care vin ca o avalanşă
necazurile asupra ta, tu trebuie să te gândeşti că toate sunt trecătoare şi că
vor lua sfârşit. Prin a treia metodă, foloseşti emoţiile negative ca şi
catalizator. Este ca şi cum ai cădea în mare şi te-ai folosi de forţa valurilor
ca să ieşi la mal. Este cea mai periculoasă din cele trei, care sunt toate o
cheiţă de deschidere a minţii şi a sufletului şi de înţelegere a vieţii. Despre
această metodă, numită a Păunului, înţeleptul Milarepa zice că este ca şi cum
ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice
moment asupra ta să te muşte. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din
păcate, noi nu le cunoaştem şi nici nu le practicăm. Îţi face unul rău…. “te-n
cur pe mă-ta, stai că-ţi arăt eu cine-s!”, cam aşa zice românul nostru. Noi nu
răspundem cu dragoste, răspundem tot cu ură la ceea ce ni se face. Or, trebuie
să învăţăm că cea mai puternică formă de apărare în lumea periculoasă în care
trăim este Iubirea. O spun şi vă rog să scrieţi cu literă mare pentru că
alături de libertate, dreptate şi pace, Iubirea este unul dintre ţelurile şi
idealurile oamenilor de pretutindeni şi ea stă ca o regină pe primul loc.
“Mi-am modificat total viaţa”
Sunteţi un mare actor, profesor, poet,
mărturisirile de acum arată publicului o altă faţă a omului Dorel Vişan. Toată
această experienţă personală de vindecare a pornit din dorinţa de a trăi.
Dincolo de faptul că v-aţi recâştigat sănătatea, ce altceva aţi mai învăţat în
aceşti ani?
Am ajuns la concluzia
că poţi muri din lumea asta, fără să ştii cine eşti, adică fără să ştii unde-i popa cu crucea. Or, se ştie că omul care trăieşte în
confuzie nu poate fi un om sănătos, pentru că nu judecă bine. Primul câştig
este că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi că am înţeles că poţi să te ajuţi
singur, dacă-ţi disciplinezi mintea. Am fost în lumea întreagă pentru a învăţa
din înţelepciunea medicinii tradiţionale de pretutindeni. Am călătorit în Noua
Zeelandă, Australia, China, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay,
Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai ştiu
pe unde n-am fost şi peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult
preţuiesc oamenii simplitatea, naturalul, traiul în aer liber, aproape de
pământ, în concordanţă cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modificat
total viaţa. Trăiesc acum într-o casă ţărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în
grădină, am plantat pomi, viţă-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveţi,
ceapă şi morcovi, usturoi; fac zilnic exerciţii fizice, am ajuns la câte 100 de
abdomene pe zi, fac automasaj, gimnastică, de la o oră şi jumătate, până la
trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut şi asta
fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată,
am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage
şi mai mănânc şi ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăţ să trăiesc cât
mai simplu şi învăţ cât de
În pragul casei, mulţumit că şi-a găsit sănătatea şi
liniştea multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exemplu, cele 5 forme de
respiraţie, înţeleg cum se poate conduce energia în corp, unde sunt
meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa şi stăpâni
voinţa, cum să scap de cele trei otrăvuri mari ale lumii: ura, pofta şi iluzia.
Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciţii, cât studiu, până am ajuns să înţeleg,
cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta! Până am înţeles că trupul singur are
tot ce-i trebuie ca să se vindece şi să se refacă. Alopatia, medicina clasică,
vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul. Un corp uzat nu trebuie
reparat pe ici, pe colo, ci “refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie
naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de
refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi
puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la
lucrurile ancestrale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dumnezeu i-a
dăruit omului din energia Lui vie şi vindecătoare.
Nu am urat in viata mea atat de intens, ca acum. Am avut, ca fiecare dintre voi, episoade in viata cand, am simtit acest sentiment pentru anumiti indivizi, dar NICIODATA ca acum. Cred ca acest sentiment il voi avea, pentru acest individ, pana voi muri, indiferent cate fapte bune !? va face acesta sau, cata pocainta!? va manifesta. Si, nu-l voi ierta, nici atunci cand imi voi fi terminat rostul meu pe acest pamant, pentru ca nu pot sa uit, cata umilinta au indurat camarazii mei de arme care au murit "de inima rea", plecand in etenitatate cu gustul amar al unei vieti irosite, dupa ce si-au inchinat-o TARII, slujind-o cu credinta. Nu pot sa-l iert pentru ca a distrus TARA care, nu va mai putea fi NICIODATA, cum a fost. Nu pot sa-l iert pentru copiii care s-au sinucis de dorul mamelor lor plecate, sa-si castige painea, in cele patru zari, si care nu vor mai invia NICIODATA. Nu pot sa-l iert pentru familiile care s-au destramat, din cauza ca unul dintre soti a plecat, in cele patru zari, ca sa trimita bani de-acolo, sa nu moara cei dragi lor, de foame. Nu pot sa-l iert pentru ca, A LOVIT ACEL COPIL, DE LA PLOIESTI, CU PUMNUL IN FATA, ca ultimul borfas, betiv si plin de ura. Nu pot sa-l iert pentru ca "a lovit" in ARMATA TARII, care a facut INDEPENDENTA, UNIREA CEA MARE, care a luptat cu eroism in cele doua razboaie mondiale, a trecut de partea poporului la revolutia din 1989 si si-a sacrificat, o parte din cadrele militare (mare parte dintre ele avand in jur de 35-40 de ani), atunci cand s-a facut restructurarea armatei, pentru ca Romania sa poata intra in NATO. Nu pot sa-l iert pentru ca, sfideaza milioane de cetateni romani care, intr-un cor i-au "strigat", prin votul de la referendum : "Pleaca acasa si, lasa-ne in pace!"
Va intreb : "Cum poti sa ierti un asemenea... (nici nu stiu ce este in realitate, pentru ca, un OM isi dadea demult demisia si, salva, ce mai putea fi salvat, din aceasta TARA)".
Daca acum, in timp ce scriu, mi s-ar arata Dumnezeu si m-ar ruga sa-l iert, i-as raspunde si Lui : " Iarta-l Tu, Doamne, ca eu nu pot sa-l iert!"
Mi-am amintit de doua intamplari reale, pe care le-am auzit, acum cativa zeci de ani, de la fostii mei camarazi.
1. Doi parinti tineri, mai cu putina scoala, si cu baiatul lor, aflat la varsta intrebarilor, au venit de la tara in oraselul lor mai apropiat, pentru diverse cumparaturi. In timp ce mergeau prin oras, cel mic curios din fire, ca orice copil, aflat le varsta intrebarilor, cand vedea cate ceva il intreba pe tatal sau : "Te-i ata!?(Ce-i asta). Tot asa, mergand ei prin oras, si copilul vazand tot felul de lucruri, pe care mintea lui nu putea sa le priceapa, il intreba de zor pe tatal sau, acesta neraspunzandu-i la nici o intrebare. La un moment dat, mama copilului nemaiputand suporta insistenta celui mic de a afla raspunsuri de la tatal sau, izbucneste : "Mai taci odata din gura, si lasa-l in pace pe taica-tau !". Barbatul simtindu-se vizat si, amintindu-si ca el este "capul familiei" ii zice femeii : "Lasa-l femeie sa intrebe, ca asa invata!?" 2. Un general conducea o aplicatie "pe harta". Era pe vremea lui Ceausescu. Asemenea aplicatii se executau in fiecare an la unitatile militare, in niste incaperi adecvate, unde incapeau toti cei care participau la asemenea activitati. La un moment dat generalul, in dinamica acelei aplicatii, avea nevoie de un batalion de infanterie care, impreuna cu alte forte, sa formeze o grupare pentru un contraatac impotriva "inamicului". Se tot framanta el asa, si vorbea cu glas tare intrebandu-se "De unde sa iau eu un batalion!?"La un moment dat, un ofiter, mai cu putina experienta in ale aplicatiilor pe harta, crezand ca il poate ajuta pe comandantul aplicatiei si, in acelasi timp, sa se remarce in fata comandantului sau, ii zice : "Tovarase general, am gasit eu un batalion!" Generalul crezand in spusele ofiterului, odata se insenineaza si, adresandu-i-se acestuia ii zice : "Vino incoace, sa te pup!" si, luindu-i capul intre maini il pupa pe crestet, ca un parinte pe copilul sau. "Ia arata-mi, unde este batalionul?" Ofiterul ii arata unde "descoperise" batalionul, numai ca, cum va spuneam mai inainte, acesta neavand destula experienta in ale aplicatiilor pe harta, nu a observat ca acel batalion era "angajat in lupta cu inamicul" si deci, nu putea fi "folosit" pentru ce-i trebuia generalului. In momentul in care, ofiterul i-a aratat pe harta, generalului, unde se gasea batalionul cu pricina, acesta din urma obsevand... ce nu observase ofiterul, izbucneste cu furie : "Dute-n p...a m..ii!"
"Trădarea de ţară a
făcut ca România să devină o colonie!"
Acasă » Interviu
Care este soarta unui
jurnalist de provincie neînregimentat, care nu vrea să trăiască din
„firimiturile” vreunui baron local, indiferent de culoarea politică a acestuia?
E greu, trebuie să strângi din dinţi şi să încerci să
rezişti până la capăt în perioada asta nu tocmai fericită, când presa a fost o
zonă foarte afectată de criză şi bătălia politică. E greu să rezişti, să ai
coloană vertebrală... Eu zic că am mers bine şi dacă am rezistat până acum, în
aceste condiţii, sunt convins că va fi mai bine în viitor. Iar faptul că
„baronii locali” există peste tot, mai ales în provincie, nu face decât să-mi
dea de lucru.
Ai trecut peste faza
cu sucu’, berea,
păpica la sindrofii şi pliculeţul la buzunar în diverse ipostaze. Cum ai
rezistat?
Foarte simplu, acum mai bine de zece ani, când am început să
fac jurnalism de investigaţie mai aprofundat, cred că materialele pe care le-am
scris şi mesajele pe care le-am transmis au dat de înţeles că nu este cazul să
vină cineva cu pliculeţul la mine. Am aflat la un moment dat, în urma unei
anchete, că mă căuta un fost baron local, actualmente preşedintele unei
federaţii sportive internaţionale, să-mi dea pliculeţul. Ce să-i faci, n-a fost
să fie, nu m-a găsit atunci... he, he! Era vorba de Marius Vizer, ce să ne mai
ascundem după deget?! Supărare mare că omul lui nu m-a găsit, dar eu cred că a
fost spre binele lui că nu m-a găsit atunci! În rest, cred că un jurnalist îşi
face treaba atunci când transmite un mesaj destul de clar că nu poate fi
„apelat”, iar riscul de a fi deturnat este două ori mai mare decât cel al
apariţiei articolului.
Ai demarat în ultima
perioadă o serie de anchete privind devalizarea resurselor vitale ale României.
În mare, dezbaterile publice s-au canalizat pe Roşia Montană, gazele de şist - Bârlad, Roşia
Poieni... Se pare - ceea ce bănuiam de mult şi fără să folosesc cuvinte mari -
că „sediul materiei” este cedarea pe nimic a tuturor resurselor ţării, cu
complicitatea serviciilor de informaţii...
Există o lege a tăcerii în presă, se ştiu multe lucruri,
există o grămadă de informaţii pe care foarte puţini le fac publice.
Într-adevăr, la nivelul percepţiei opiniei publice, e „la modă” Roşia Montană. S-a atras de
atâtea ori atenţia că Roşia este doar vârful de lance, proiectele fiind mult
mai multe, aproape toţi Apusenii fiind „acoperiţi” şi nu doar Apusenii. Avem Baia
Mare, ajungem la Arad,
apoi Caraşul... e vorba de o întreagă strategie de vânzare pe doi bani a
resurselor naturale ale României, pe de altă parte - nu mi-e frică s-o spun -
trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie. Cineva, bazându-se pe câţiva
baroni locali care iau firimituri, profită la maximum de resursele naturale ale
unei ţări. Ba mai mult, se ajunge inclusiv la înstrăinarea terenurilor
agricole, o altă resursă vitală.
Cum suntem măcinaţi
mărunt?
Pot spune că anul de pornire a fost 1995 şi personajul în
jurul căruia se învârt multe dintre aceste afaceri este Frank Timiş. Deloc
întâmplător, în 1995 el punea primele „balize” atât pe Roşia Montană, pe
Certej, în domeniul aurului, însă trecea şi în partea cealaltă, obţinând şi
licenţele pentru gazele de şist de la Bârlad. Le-a vândut apoi în 2011 către
Chevron prin Regal Petroleum. Nu poţi să nu te-ntrebi cum e posibil ca un
individ urmărit, condamnat pentru trafic de stupefiante în Australia, ajunge să deţină
informaţii-cheie în toate domeniile ce ţin practic de siguranţa naţională. Când
vorbim de aur-argint, de gaze de şist, de metale şi materiale rare, nu mai
putem discuta de o scurgere accidentală de informaţii! Logic, totul s-a oferit
de către cel sau cei care au centralizat informaţiile la vârf!
De unde atâtea firme
canadiene „strategice”?
Schema e un pic mai complexă; majoritatea acestor firme sunt
listate în Canada
şi sunt subsidiare ale unor firme-mamă, cu acelaşi nume, înmatriculate în
paradisuri fiscale bananiere. E o întreagă încrengătură, nici Fiscul american
n-a reuşit să le pună cap la cap. Pe de-o parte, există firme din Barbados, din Cayman, Insulele Virgine şi-aşa
mai departe, iar pe de altă parte, ele sunt listate cu acelaşi nume la Bursa din Canada.
Alegerea Canadei ca loc de funcţionare a firmelor miniere, de fapt e vorba doar
de sediul administrativ, e pentru că acolo nu există lege care să reglementeze
funcţionarea acestor companii în afara ţării. La începutul lui 2010, 60% dintre
companiile miniere erau înregistrate în Canada şi ele deţineau peste 40%
din totalul exploatărilor din lume. De ce au „puişori” în paradisuri fiscale? E
foarte simplu, acolo dispare profitul! O să vezi că există un Deva Gold cu
sediul în Deva, dar mai există un Deva Gold cu sediul în Barbados,
practic o subsidiară a European Goldfields, preluat de Eldorado Gold, care e
acum deţinătorul a 80% din proiectul de la Deva. La fel cum există un Gabriel
Resources (care deţine 80% din proiectul RMGC de la Roşia Montană)
la Toronto, un Gabriel Resources în Insulele
Jersey şi unul în Barbados.
Vorbim acum de reprezentanţi ai statului român care au
aruncat o firmă „momeală” gen Minvest, care va dispărea cu totul în firma
investitorului „strategic”... Dincolo de teoria conspiraţiei, se pare totuşi că
asasinii economici există şi sunt pe ultima sută de metri...
În ecuaţie apare Barrick Gold, care preia tot mai multe
procente din exploatările aurifere, concern aflat şi în culisele încercării de
preluare a Cuprumin. Are în România trei firme pe care le controlează;
Carpathian Gold, Valhalla, Samax... sunt preluate deja teritorii imense în
Hunedoara, la Rovina, Cireşata şi Colnic - ultimele două denumiri de dealuri de
fapt. Există şi neconcordanţe, să nu le spun altfel, între ceea ce ne prezintă
Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi licenţele de explorare şi exploatare
prezentate de aceste firme pe propriile site-uri oficiale. Avem cazul Băişoara,
lângă Cluj, despre care RMGC nu ne spune nimic, dar care apare cu licenţă de
explorare pe site-ul ANRM! Neconcordanţe existau şi pe site-ul European
Goldfields - tot a lui Frank Timiş, practic „frăţiorul” RMGC (Gold Corporation)
-, preluată de Eldorado Gold la începutul acestui an, beneficiara contractului de la Certej. Acţionar important de la sfârşitul anului
trecut la European Goldfields e emirul din Qatar, cel căruia, pe 29 iulie, după
anunţarea rezultatului referendumului, Băsescu îi... transmitea salutări prin
intermediul corespondentului Al Jazeera... În ceea ce priveşte legalitatea
acordului de mediu primit, mie mi se pare cel puţin dubios faptul că o agenţie
regională a ajuns să dea avize de mediu pe un proiect de interes naţional.
Putem întocmi o hartă
a secătuirii resurselor vitale ale României?
Încercăm! Tot în Alba, lângă Roşia Montană, se derulează un al doilea proiect,
la Bucium, pentru care există licenţă de exploatare. Un alt proiect este la
Băişoara, în Cluj, unde există deocamdată doar licenţă de explorare. Astea ar
fi ale RMGC-ului. Vine apoi Eldorado Gold, despre care v-am vorbit ceva mai
devreme, care a preluat European Goldfields; ei au exploatarea de la Certej...
toate le au în judeţul Hunedoara. Au concesionat acolo 59 de kilometri pătraţi,
apoi au în jurul oraşului Brad concesiune de 338 de kilometri pătraţi, sub
numele de New Brad, şi o alta, New Deva-Muncel, o concesiune lângă Deva, de 137
de kilometri pătraţi. Deci ei au concesionat o treime din judeţul Hunedoara!
După care apare Carpathian Gold, cu explorare la Rovina, tot în Hunedoara...
Carpathian e o firmă listată la bursă, în spatele căreia se
află de fapt Barrick Gold. Tot Barrick mai e implicat în Transilvania Minerals,
care, în asociere cu Valhalla, au licenţă de explorare în Arad (Bratosin) şi Caraş-Severin. Însă la
ANRM nu mai apare nimic despre Severin! În Maramureş apare exploatarea
deşeurilor din iazurile de decantare cu nişte firme ruseşti pe care încă n-am
apucat să le verific. Apoi Băiţa, în judeţul Bihor, unde apare o licenţă de
explorare pentru un zăcământ mixt care conţine şi aur şi argint, dar şi metale
şi materiale rare.
Care este legătura cu
gazele de şist?
Sunt două legături. Prima e numele lui Frank Timiş, care a
preluat practic aurul Apusenilor prin cele două proiecte care sunt într-un
stadiu avansat - Roşia Montană şi Certej - şi gazul de şist de la Bârlad,
vândut acum Chevron-ului. Se pare că deja şi-a vândut toate afacerile din
România până la urmă... A doua ţine de aceeaşi ”reţetă” de tip colonialist de
exploatare a resurselor naturale ale ţării.
Unde duce reţeaua
după intermedierile şi „vânzările succesive” ale lui Timiş?
Din informaţiile mele, merg către fosta reţea de
Securitate...
Fosta şi actuala
reţea... oare în mâna cui o fi, a lui Antonescu?
Ha, ha... parcă nu se ştie?! Dar în poveste apare şi Arpad
Paszkany... Cine sunt acţionarii şi principalele nume din spatele firmelor
„canadiene”? Pe de-o parte sunt firme miniere - cum e de exemplu Newont-ul sau
Barrick sau Benny Steinmetz Group (BSG), cu exploatări în Sierra
Leone -, iar pe de altă parte sunt „greii”
de pe Wall Street: John Paulson, Tomas Kapplan, George Soros, principalii
jucători la bursă pe minele de aur. BSG are o legătură cu Videanu de pe vremea
când era primar, au dezvoltat un mare proiect imobiliar, Planorama, în
Capitală, nu ştiu dacă e finalizat nici până astăzi.. Asta ar fi o filieră...
Revenind la Barrick, ei au investit mai mult în acţiuni ale firmelor ce se
ocupau cu aurul în România, după ce, anul trecut, pe 14 iulie, s-a primit
acordul pentru descărcarea de sarcină arheologică pentru Cârnic (Roşia Montană). După patru
zile Barrick cumpăra masiv acţiuni. La Carpathian a cumpărat 9% cu
posibilitatea de a-şi mări pachetul. Preşedintele Barrick Gold este Peter Munk,
unul dintre principalii acţionari la TriGranit, care-l are ca asociat şi
administrator în România pe Arpad Paszkany. Au fost şi fotografiaţi amândoi la
inaugurarea PolusCenter din Cluj.
Arpad Paszkany cel
reevaluat de Băsescu?!
Da, dar să nu uităm că tatăl său, tot Arpad, făcea parte
dintr-un grup din care mai făceau parte un domn Voiculescu, un domn
Columbeanu-tatăl, un domn Demian Şandor, şeful TriGranit care, înainte de 1989,
avea nişte ocupaţii similare în Ungaria cu cei pe care i-am enumerat până acum
în România.
Înseamnă că Irinel
Columbeanu-fiul nu şi-a făcut averea vânzând telefoane în faţă la Inter...
Şi Paszkany spune că şi-a făcut avere din bişniţă cu
deodorante...
Mai era unu’ Cataramă, care zicea prin anii 90’ că s-a
pricopsit după ce vânduse vreo şase motociclete...
He, he...
Se mai simplifică
lucrurile... Înţelegem de ce funcţionează atât de bine Diktatul axei Bruxelles
-Washington...
Pot da doar o parte din informaţii, pentru că mai am o parte
în verificare. Acte prin care se vede cum firme de lobby şi public-relation din New York
recomandă companiei Gabriel Resources să lucreze cu nişte firme germane, una
producătoare de cianură, alta specializată în închiderea minelor, pentru a se
obţine sprijinul ambasadorului Germaniei în România.
Aceste fiind zise,
mai avem ceva de făcut când Serviciile au luat-o „pe arătură”?
Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne opunem,
aşa cum s-a întâmplat în cazul Roşia Montană.
Foarte multă lume e acum disperată şi demoralizată după acest aviz de mediu de
la Certej, dar trebuie continuată lupta în justiţie şi mai ales pentru
aplicarea hotărârilor judecătoreşti. Povestea de la Roşia era terminată de mult
dacă se respectau hotărârile definitive şi irevocabile...
Dar mai avem
judecători neşantajabili cu dosare din arhiva SIPA?
Da, mai avem şi oricum, până la urmă, presiunea publică din
România a oprit o lege specială de expropiere în favoarea companiilor miniere
care trecuse de Senat şi ar fi trebuit să fie votată încă de anul trecut în
Camera Deputaţilor. Peste 100.000 de semnături şi fiecare deputat contactat
(mail, telefon etc.) şi avertizat de zeci, sute, mii de cetăţeni din colegiilor
lor că dacă votează legea se vor „arde” definitiv, uite că i-a oprit, cel puţin
până la ora la care vorbim. Uite că nici la Certej n-au toate proprietăţile pe
care ar trebui să-şi desfăşoare proiectul. Oricum, oamenii de acolo, care se
opun, trebuie să ştie că vor fi sprijiniţi de cei din societatea civilă care au
luptat şi până acum la Roşia Montană, de la profesori universitari şi
academicieni până la (nu în ultimul rând) he, he... membri ai galeriilor de
fotbal.
Nu ţi-e un pic frică,
sau mai bine zis, ai ce pierde din toată povestea asta? Cum stai cu declaraţia
de avere?
Am o maşină de litraj mic căreia i-au tăiat de trei ori
cauciucurile până acum. A fost şi atacată cu ouă la Roşia Montană de agenţii de pază de la RMGC - nu
ştiu ce i se poate întâmpla mai mult, că e o maşinuţă de 1,2, acum i s-a spart
şi toba, dar ”opera” asta din urmă îmi aparţine, pe drumurile din Roşia. Despre
conturile mele, dacă găsesc hackerii ceva prin ele, îi felicit, măcar să-mi
spună şi mie c-am avut ceva. Oricum, mai bine te lipseşti de orice ban numai să
vezi ceva unic în lume. În Muntele Cârnic, sub pământ, ce vor ăştia să
distrugă... să-ţi imaginezi doar peşterile din Moria, din ”Stăpânul Inelelor”.
Ei, aşa ceva există în realitate! De la galeriile romane şi până la
exploatările recente, închipuie-ţi camerele cu coloane pe 24 de etaje. Şiruri,
şiruri de coloane şi de camere, şi labirinturi... Ca înălţime sunt câteva
blocuri turn unul peste altul.. E un palat interior. Aşa ceva nu există
nicăieri în lume!
A fost odata, o mama care isi iubea tare mult fetita ei. Din prea multa dragoste si grija pentru ea, uneori exagera, infofolind-o iarna cu haine calduroase, iar vara protejand-o de razele soarelui. La un moment dat, tatal fetitei, din cauze numai de el stiute, a parasit-o pe mama ei, hotarand sa-si petreaca viata langa o alta femeie. Au ramas, si mama si fetita, tare nefericite! Se gandeau mereu, oare cu ce i-au gresit barbatului din viata lor care, pana mai ieri, le-a fost sot iubitor si tata de neinlocuit. Asa a trecut vremea in lacrimi si suferinte nemarturisite, pana cand fetita a devenit femeie si, conform legilor nescrise ale oamenilor, si-a ales un "Fat frumos" pe care l-a urmat, parasind casa parinteasca. Mama ei s-a trezit, dintr-o data, singura! Ea nu s-a gandit niciodata, ca fiinta cea mai scumpa de pe lume, va pleca vreodata de-acasa. Ca sa compenseze lipsa prezentei fizice a fetitei ei, o suna mereu la telefon, fara un motiv anume, doar ca sa-i auda glasul. Din aceasta cauza, fiica ei a inceput sa-i reproseze, ca este prea posesiva, ca exagereaza cu grija fata de ea etc. Cu timpul, mama fetitei s-a resemnat si, ascultand-o pe fiica ei, a inceput s-o sune din ce in ce mai rar, doar atunci cand, intr-adevar, avea sa-i comunice ceva important. Acum, trecea si cate o saptamana, intre telefoane. De aceia fetita, nu a dat prea multa importanta cand telefonul nu a mai sunat, de ceva vreme. Intr-o zi, telefonul fetitei a sunat si, "la celalat capat al firului", un glas inecat in lacrimi a rugat-o sa vina urgent acasa. Printre lacrimi, persoana de la telefon, a reusit sa-i spuna ca fiinta care-i daduse viata, se mutase la ceruri. Instantaneu, pe fata fetitei, devenita intre timp femeie, lacrimile au inceput sa curga, ca dintr-un izvor, si totul a devenit fara sens. "Cum sa moara mama? Nu se poooooate!", striga disperata fetita.
Si totusi, si mamele mai mor, din cand in cand!
Este bine sa marturisim parintilor nostri sentimentele, cat inca mai sunt in viata. Sa-i tratam cu respect, chiar daca uneori nu ne convin anumite lucruri. Se spune, ca pe parinti si pe copii ti-i daruieste Dumnezeu. De aceia, nu trebuie sa ne judecam parintii. Este ca si cum, l-am judeca pe EL.
